Angajaţii Primăriei Oradea sunt monitorizaţi printr-un sistem electronic

Data publicării:
functionari Big Brother 100914

Cele 27 de ghişee ale Primăriei Oradea sunt supravegheate atât video, cât şi audio pe toată durata unei zile de muncă. Fiecare funcţionar al departamentului de relaţii cu publicul are montat în birou un sistem de monitorizare.

"Sistemul de supraveghere constă într-o cameră cu un microfon încorporat, iar toate discuţiile şi gesturile noastre pot fi înregistrate", spune Crina Racz, consilier în cadrul biroului de relaţii cu publicul.

Totul a pornit ca o probă în 2012, când sistemul a fost cumpărat cu 52 de mii de lei.

"Pentru a ne asigura că funcţionăm ca o instituţie transparentă şi în cazul în care avem reclamaţii, toate aceste informaţii care sunt înregistrate sunt stocate şi putem vizualiza ce s-a întâmplat în cazul reclamaţiilor", a precizat Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Funcţionarii recunosc că sistemul i-a incomodat la început.

"Iniţial ne era frică, ne simţeam urmărite tot timpul de cineva dar pe parcurs ne-am obişnuit şi chiar repede."

"Când ai mulţi clienţi faci abstacţie de ele şi te porţi în mod natural."

Orădenii care vin cu diverse probleme la primărie au observat atitudinea civilizată a angajaţilor administraţiei.

"- Sistemul de supraveghere video şi audio ajută în relaţia funcţionar cetăţean?
- Ajută eu zic că ajută.
- Cum, ce aţi observat!
- Vorbesc frumos cu cetăţenii!"

"Fiecare funcţionar se gândeşte de două ori înainte să facă un astfel de lucru evaziune sau o ilegalitate."

Introducerea sistemului de supraveghere a ghişeelor a făcut ca în acest an să nu fie depusă nicio plângere împotriva funcţionarilor.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Piața neagră a luxului. Cum vinde Rusia SUV-uri BMW contrafăcute la preț premium
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...