Aniversare la Universitatea din Oradea. Au fost marcaţi 55 de ani de învăţământ universitar românesc în oraş

Data actualizării: Data publicării:
Universitatea din Oradea

A fost inflaţie de VIP-uri, vineri, în Aula Magna a universităţii orădene. Actualul şi foşti miniştri ai Educaţiei, prefectul judeţului Bihor, primarul Ilie Bolojan, episcopii ortodox şi greco-catolic şi rectori a peste 60 de universităţi din ţară au fost prezenţi la marcarea a 55 de ani de învăţământ universitar românesc la Oradea.

Învăţământul universitar la Oradea a luat fiinţă încă din anul 1780, printr-o facultate de filosofie, transformată ulterior în facultate de drept. Din 1923 cursurile ei s-au ţinut în limba română, însă ea a fost desfiinţată în 1934. Viaţa academică a revenit la Oradea în 1963, prin înfiinţarea unui institut pedagogic de trei ani, care cuprindea facultăţile de Filologie şi Matematică-Fizică. Institutul va deveni Universitatea din Oradea în mai 1990.

Constantin Bungău, rectorul Universităţii din Oradea: "Am sărbătorit astăzi (vineri - n.n.) 55 de ani de învăţământ universitar la Oradea. Ne dorim ceea ce trebuie să facem, să menţinem ce am dobândit, să dezvoltăm acele specializări care aduc valoare adăugată economiei."

Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei: "Ce ar însemna Oradea fără şcolile ei? Ar fi un oraş în întuneric. Ce ar fi România fără universităţile ei? Ar trebui să ne bucurăm că la noi comunitatea academică este unită."

Universitatea din Oradea cuprinde 15 facultăţi cu peste 100 de programe de licenţă, 80 de programe de master şi 12 domenii de doctorat.

Ioan Mihaiu, prefectul judeţului Bihor: "O simplă trecere în revistă a celor 55 de ani de existenţă ne arată că Universitatea din Oradea este un pol de excelenţă, care asigură o calitate ridicată a învăţământului. Ca atare, a fost evaluată de ARACIS cu calificativul grad de încredere ridicat."

Ilie Bolojan, primarul oraşului Oradea: "Toţi investitorii care vin în Oradea au o prioritate: forţa de muncă. Unde va fi ea pregătită, cine vor fi oamenii care vor dezvolta proiectele? Colaborarea noastră cu Universitatea devine strategică, pentru că nicăieri în lume nu există prosperitate fără o universitate puternică şi dezvoltată."

De multe ori în timpul ceremoniei a fost rostit numele fostului rector, Teodor Maghiar, considerat fondatorul universităţii din Oradea.

Ioan Mang, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor: "Trebuie să spun, indiferent de anumite aspecte care au mai fost între mine şi domnia sa de-a lungul timpului: trebuie să îi fim recunoscători domnului Maghiar şi să recunoaştem că, fără o astfel de personalitate, nu am fi avut această universitate."

La eveniment au luat parte şi reprezentanţi ai cultelor din Oradea.

PS Sofronie Drincec, episcopul ortodox de Oradea: "Este o onoare pentru toţi care slujim şi lucrăm la Oradea să vă întâmpinăm la Oradea, pentru a cunoaşte oraşul nostru şi acest ţinut implicit."

PS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea: "Pentru că suntem în Anul Centenarului, este important să ne aducem aminte de generaţia Marii Uniri: Iuliu Maniu, Goldiş, George Pop de Băseşti."

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri