Aparate de 2 milioane de euro, la Spitalul Judeţean din Oradea. Toate sunt folosite pentru diagnosticarea afecţiunilor

Data publicării:
judetean

Aparatul de rezonanţă magnetică permite diagnosticarea unor afecţiuni precum tumorile, sângerările ori infecţiile şi a fost adus la Oradea în urmă cu câteva săptămâni. Va fi instalat lângă Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Judeţean, alături un computer tomograf, cumpărat cu 600 de mii de euro din bani europeni, şi de un aparat de radiologie, achiziţionat de primăria orădeană cu 138 de mii de euro. Împreună, cele trei aparate oferă medicilor orădeni posibilităţi avansate de investigaţie.

"Dacă ne gândim la vieţile omeneşti pe care le putem salva printr-un diagnostic precoce şi cu un tratament ţintit, economiile sunt foarte mari", explică doctorul Gheorghe Carp, managerul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor.

Şi tot economii se fac în ceea ce priveşte transportul bolnavilor cu ambulanţa la alte laboratoare, pentru investigaţiile care nu putea fi făcute până acum la Spitalul Judeţean.

"Gândiţi-vă la transporturi, la sumele care erau date către firmele rivate de imagistică, era mai mult un deserviciu pentru că pacienţii nu aveau confortul necesar, iar medicii nu puteau să acţioneze urgent", susţine doctorul Carp.

După ce a văzut noile aparate ale Spitalului Judeţean din Oradea, medicul Raed Arafat a concluzionat: "Spitalul judeţean stă mai bine decât multe dintre spitalele din ţară, a fost o implicare continuă, pe plan local şi s-au rezolvat foarte mute lucruri."

Cea mai mare unitate medicală din Bihor caut acum finanţare pentru modernizarea a şase săli de operaţie, care nu au fost incluse în primul proiect de reabilitare din fonduri europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...