Aparatele de aer condiţionat, posibilă sursă de boli. Specialiştii spun că filtrele necurăţate pot duce la pneumonii severe

Data publicării:
aer conditionat

Când arşiţa topeşte oraşul, în birouri şi în locuinţe un astfel de sunet anunţă instalarea unor temperaturi suportabile. Simple şi din ce în ce mai ieftine, aparatele de aer condiţionat au cucerit toate instituţiile publice, sediile de firmă şi o mare parte din apartamente şi case. Ca să funcţioneze în condiţii optime, sistemele ar trebui curăţate la intervale regulate.

„Le spunem clienţilor că la un anumit interval de timp, la intrare în sezonul cald şi în sezonul rece să apeleze pentru verificare aparatelor de aer condiţionat", explică Adrian Hoja, administratorul unei firme de aer condiţionat.

Din comoditate sau din lipsa banilor, doar o treime dintre posesori fac acest lucru.

„În aceste condiţii apar boli pulmonare, de la uşoare la grave, pentru că în aparatele de aer condiţionat există condiţii extraordinare de multiplicare a microbilor", avertizează medicul pneumolog Marlene Crişan.

O operaţiune de numai 30 de minute poate evita astfel de complicaţii: este vorba despre curăţarea filtrelor. Medicii atrag atenţia şi asupra şocului termic pe care îl poate suferi o persoană care iese dintr-o încăpere climatizată în canicula de afară.

„Se recomandă ca diferenţa dintre temperatura din exterior şi temperatura din camera cu aer condiţionat să nu depăşească un maxim de 5 grade celsius, dar în niciun caz să nu se coboare sub 28 de grade Celsius", spune doctorul Dorel Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.

Respectarea acestei recomandări îi poate scuti pe cei care îşi petrec mult timp în spaţii climatizate de nevralgii, sinuzite sau contracturi musculare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Prințesa Lilibet a moștenit părul roșcat al tatălui ei, prințul Harry. Meghan Markle a surprins un moment...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, apariție surpriză la Super Bowl 2026. „Wow! Ce moment! Bad Bunny a convins-o să cânte și să...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
„Ăsta nu e un avion la clasa întâi, e un tren din Africa”. Surpriza totală pentru un român în „bolidul”...
Newsweek
PSD anunță bani mai mulți la pensie și anularea CASS. „Altfel plecăm de la guvernare”. Când se va întâmpla?
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este hemocromatoza, boală genetică supranumită "blestemul celtic". Simptomele afecțiunii, uneori evidente...
Digi Animal World
Cum arată cea mai rară vulpe din lume. Experții au capturat unul dintre ultimele exemplare și i-au montat un...
Film Now
Un film cu Margot Robbie, clasificat R, a debutat cu încasări de aproape 35 de milioane de dolari la box...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online