Atenție unde vă rezervați vacanța! Peste 400 de agenții de turism au falimentat în 2016 și 2017

Data actualizării: Data publicării:
rezervare vacanta

Atenție la ce agenție vă rezervați vacanțele! Ofertele prea avantajoase pot atrage după ele pagube de mii de euro. Un studiu întocmit de o companie de consultanță în afaceri arată că în ultimii doi ani, peste 400 de agenții de turism și-au închis porțile. I-au lăsat astfel pe turiști fără pachetele de vacanță rezervate.

Orădeanul Nicolae Covle a simțit pe pielea lui ce înseamnă o vacanță ratată. În timp ce se afla în Bulgaria cu familia și prietenii săi, agenția de turism prin care a plecat în concediu a dat faliment.

"Înainte cu două zile de a ne întoarce am zis hai să sunăm totuși, la ce oră vine autocarul după noi. Ni s-a spus că intră în faliment, insolvență, nici eu nu mai știu exact, și că ei nu mai au ce face, asta este, ghinionul nostru! Moment în care, vă dați seama, eram și cu copii, grup mare, nu aveai cum să vii", povesteşte Nicolae Covle.

Au plătit din propriile buzunare 2.000 de euro ca să ajungă acasă și a încercat apoi să-și recupereze paguba.

"I-am dat în judecată până la urmă pe cei de la agenție. Au trecut patru ani și de atunci tot nimic și, după câte știu, nici nu se va mai face nimic, nu au de unde să recupereze nimic", susţine Nicolae Covle.

Specialiștii atrag atenția că gestionarea incorectă a banilor duce la falimentul multor agenții de turism. Numai în ultimii doi ani și-au închis porțile peste 400 de agenții de turism, o arată un studiu întocmit de o firmă de consultanță în afaceri.

"În 2016 erau active aproape 3300 de agenții de turism. Acestea acumulaseră o datorie de peste un miliard și jumătate, din care 700 de milioane de lei erau datorii comerciale. Instabilitatea financiară a dus la dispariția a peste 400 de agenții doar în ultimii doi ani", a relatat Bianca Firezar, jurnalist Digi24 Oradea.

Cei din domeniul turismului îi sfătuiesc pe turiștii trebuie să fie atenți la ofertele care par prea bune pentru a fi reale.

"Mare atenție, oarecum la relația pe care o aveți cu agenția de turism, la documente, la eșalonări de plată, la contract, factură, chitanță", recomandă Natalia Birău, managerul unei agenții de turism.

"Unul din criteriile pe care le iau în considerare ar fi relațiile pe care agenția respectivă le are cu niște parteneri care sunt serioși pe piața turistică", spune o turistă.

"Să simți că vor să îți ofere ceea ce-i mai bun de la ei, după care prețul nu contează foarte mult, trebuie să fie un serviciu de calitate unde mergi, să ai legături bune. Sigur, urmăresc și feedback-urile, întreb prietenii, în primul rând", susţine un turist.

"Dacă la mine e o mie de euro și vede la colegul cu 600 în cealaltă parte a orașului, înseamnă că trebuie să își pună un semn de întrebare, pentru că prețurile hotelurilor sunt asemănătoare", precizat Alexandru Lăcătuș, directorul unei agenții de turism.

Asociația Națională a Agențiilor de Turism propune înființarea unul Fond Național de Garantare a Pachetelor de Servicii Turistice, care ar urma să acopere despăgubirile turiștilor.

Cu toate acestea, profitabilitatea sectorului de turism în România este estimată să ajungă în acest an la 200 de milioane de lei, dublu față de acum șapte ani.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate