Au "explodat" preţurile în pieţe

Data publicării:
piete-43357

Micii producători spun că serele pe care le au necesită întreţinere sporită mai ales în lunile de iarnă, astfel că acum nu mai pot lăsa din preţul mărfii.

"Foarte greu să stai aici toată ziua de dimineaţă până seara. Nu facem bani, nu scoatem nici taxele, nimic nu scoatem. Venim că n-avem ce face acasă, fiecare are probleme, copii, e foarte greu", spune producatorul Florin Poltre.

"E foarte greu, că foarte mult dăm pe îngrăşământ, pentru seminţe, pe motorină, deci sunt cheltuieli foarte mari", explica producatorul Andrei David.

Pieţarii spun că au redus preţurile de sărbători pentru că au vrut să scape cu orice preţ de marfă. Imediat dupa Anul Nou însă, preţul roşiilor a crescut cu un leu, al cartofilor cu 70 de bani, morcovii sunt mai scumpi cu un leu, iar preţul legăturilor de mărar şi pătrunjel a crescut cu 50 de bani.

Totuşi, mulţi orădeni aleg să cumpere din piaţă pentru că acolo sunt siguri că vor găsi marfă proaspătă şi bună.

În acelaşi timp, marile lanţuri de magazine vin cu oferte de nerefuzat la raioanele de legume/fructe. În multe supermarketuri, preţurile au scăzut chiar după sărbători.

"În anotimpul rece încercăm să atragem clienţii să cumpere fructe şi legume din supermarket deoarece avem preţuri mai bune decât în pieţe şi ne axăm atât pe produse de import cât şi pe cele autohtone", spune Denisa Ciure, angajata unui supermarket.

Unii orădeni au remarcat deja diferenţele de preţ dintre pieţe şi supermarketuri, iar acum îşi cumpără fructe şi legume doar din magazin.

Mulţi comercianţi justifică preţurile mari şi din cauza condiţiilor meteo nefavorabile de anul trecut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri