Au fost montate grinzile de beton ale noului pod peste Peța, lângă Universitatea din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
montare grinzi pod Peta Universitate 121118 (4)
foto: Primăria Oradea

Constructorii au montat, luni, grinzile de beton armat pentru podul peste pârâul Peța, între Strada Armatei Române și Strada Universității. Noua trecere va avea o lungime de aproape 20 de metri și înlocuiește vechiul pod construit în urmă cu 78 de ani și care nu mai prezenta siguranță pentru circulația auto.

foto: Primăria Oradea
foto: Primăria Oradea

În cadrul lucrărilor la noul pod peste pârâul Peța, muncitorii au realizat estacada metalică pentru devierea rețelei de apă și au turnat culeele. A fost curățată valea și vor fi executate cofrarea, montarea armăturii și turnarea plăcii de beton.

În ultima etapă se va trece la amenajarea albiei

„După finalizarea podului se vor efectua lucrările privind refacerea carosabilului, a trotuarelor de legătură și a spațiilor verzi. Municipalitatea depune toate eforturile în vederea rezolvării traficului pietonal până la data de 1 decembrie”, au precizat edilii orădeni, printr-un comunicat. Însă, în funcție de evoluția lucrărilor, a condițiilor tehnologice și a condițiilor meteorologice, acest termen poate fi prelungit.

Vechiul pod, ridicat în 1940, a fost demolat în prima fază, iar lucrările de construcție a celui nou au început pe 17 septembrie. Noul pod v fi construit cu un milion de lei și va fi traversat și de piste de biciclete.

Construcția podului este realizată de asocierea de firme Drumuri Bihor SA - Proexco SRL - Trameco SA - General Standard Antreprenor General SRL.

Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri