Avarii la rețelele electrice în șase localități din Bihor. Peste 1600 de localnici nu au nici acum electricitate

Data actualizării: Data publicării:
Alesd E60 Sanda Florentina
DN1, Aleșd Foto: Sanda Florentina/INFO TRAFIC jud. Bihor

În această dimineață, la ora 8, în Bihor se înregistrau avarii electrice în șase localități. Sunt afectați în jur de 1650 de consumatori, iar zeci de echipe ale furnizorului de energie electrică lucrează la remedierea problemelor.

Potrivit unei informări ISU Crișana, luni dimineața mai erau afectate parțial trei linii de medie tensiune, iar 22 de posturi de transformare a curentului electric erau nealimentate.

În localitățile Roșia, Hidișel de Dobrești, Corbești, Topa, Dumbrăvița și Codru se înregistrau avarii la reţelele electrice, fiind afectaţi aproximativ 1650 de consumatori.

“În momentul de față, 25 de echipe ale furnizorului de energie electrică acționează, în continuare, în teren pentru remedierea deficienţelor”, a transmis maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.

Din cauza întreruperilor în alimentarea cu energie, s-a decis suspendarea cursurilor în șapte unități de învățământ din patru comune. Este vorba despre Școala Gimnazială nr.1 Tămaşda, unitățile din localităţile Ţigăneşti de Criş, Cuieşd și Picleu care aparțin de Şcoala Gimnazială nr.1 Brusturi, Şcoala Gimnazială nr.1 şi grădiniţa din Căbeşti, dar și școala din Chijic.

Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri