Avocatul Cosmin Moraru, acuzat că şi-a ucis soacra, îşi află luni pedeapsa

Data publicării:
cosmin Moraru

Avocatul şi-a recunoscut crima şi a cerut să fie judecat după procedura simplificată. Aceasta presupune că judecătorii vor ţine cont doar de probele strânse de procurori, iar limitele pedepsei care poate fi aplicată în acest caz sunt reduse cu o treime. Acuzat de omor calificat, infracţiune pentru care Codul Penal prevede de la 15 la 25 de ani de închisoare, Cosmin Moraru poate fi condamnat la minimum 10 ani şi la cel mult 16 ani şi 8 luni.

Decizia de astăzi a judecătorilor vine după o şedinţă de audieri maraton, care s-a întins pe parcursul a două zile, joi şi vineri. În timpul acesteia, soţia lui Moraru a continuat să susţină că nu a fost martoră la producerea crimei şi a negat că ar fi avut chiar şi o complicitate morală. În cazul ei, procesul va continua separat. 

Judecătorii vor cerceta, într-un alt proces, şi cererea făcută de fratele Krisztinei, de obligare a celor doi soţi la plata unor daune materiale şi morale de peste 250.000 euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri