BASCHET. Bursa le-a luat toate punctele. CSM-Universitatea - Tofas Bursa 69-77

Data publicării:
sport bursa

Speranţele orădenilor la victorie au fost mari, mai ales după începutul bun de joc. Cele 13 puncte luate avans în sfertul unu au fost recuperate pas cu pas de turci, care au preluat iniţiativa pe tabelă în sfertul trei şi nu au mai cedat-o până la final.

„Era clar că noi nu o să putem să menţinem ritmul cu care am început, doar că speram ca şi în aceste condiţii să reuşim să câştigăm. Din păcate, nu am reuşit să ţinem până la capăt", spune Cristian Achim, antrenorul CSM-U Oradea.

Cu 16 aruncări libere ratate, Oradea nu a putut evita eşecul, în ciuda debutului lui Salih Nuhanovic, noul pivot al CSM.

„Noi suntem o echipă în general care marcăm bine libere, uneori se întâmplă şi lucruri de genul acesta. Fix când se întâmplă, fix acum când ar fi trebuit să câştigăm şi noi un meci", a remarcat Achim.

Turcii s-au remarcat la Oradea prin jocul bun făcut de Wood, autor a 23 de puncte, urmat de Smith, cu 16. Pentru CSM-Universitatea, cel mai bun marcator a fost australianul Markus Hatten, cu 19 puncte marcate.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Cristian Rusu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri