BASCHET. CSM CSU Oradea şi-a confirmat prezenţa în Europa

Data actualizării: Data publicării:
sport baschet europa

CSM CSU Oradea şi-a confirmat, luni, participarea în Liga Campionilor la baschet masculin. Campioana en titre este prima şi din păcate singura echipă din campionatul României care a evoluat până acum în grupele Basketball Champions League.

„Chiar azi (luni - n.n.) am primit formularul de înscriere de la Champions League. Trebuie să confirmăm acolo participarea, trebuie să confirmăm faptul că vom participa dacă, Doamne fereşte, vom fi eliminaţi aici, în FIBA Europe Cup, ceea ce am făcut-o", a declarat Şerban Sere, directorul CSM Oradea.

Singura necunoscută pentru CSM CSU Oradea este numărul de tururi preliminare pe care va trebui să le joace pentru a ajunge din nou în grupe. Dacă vor fi două sau chiar trei, depinde numărul de echipe care se înscriu la startul competiţiei. Termenul limită pentru campioanele Europei este 27 iunie.

„Indiferent de numărul lor, bineînţeles, va fi foarte greu. Din nou se va juca din două în două zile timp de trei săptămâni. Deci, practic 20-22-25-27-29-30 septembrie, ceva de genul acesta sunt cele trei tururi preliminare. Vom fi supuşi unui examen teribil. Între ele este undeva programată şi Supercupa României, care sigur va trebui reprogramată", susţine Şerban Sere.

În prima ediţie a Basketball Champions League, desfăşurată în 2016-2017, CSM CSU Oradea a încheiat faza grupelor cu o serie de şase victorii din 14 meciuri şi a fost la un singur succes distanţă de calificarea în fazele superioare ale competiţiei.

Redactor: Nicolae Mihalcea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri