Baschet: CSM Oradea - U Craiova 83-74

Data publicării:
sport 20baschet-40409

Oltenii lui Andelko Mandic, fost căpitan al roş-albaştrilor, nu au rezistat în Arena Antonio Alexe decât o singură repriză. Cu un punct avans la pauza mare, scor 45-44, Craiova a cedat rapid în sfertul trei şi a privit neputincioasă spre CSM, care a scăpat în campioană de iarnă.

Cristian Achim – antrenorul CSM Oradea

„Suntem cu toţii bucuroşi. Aş mai aduce aminte, aşa în treacăt, că am mai avut trei victorii în Cupa României, din trei meciuri. Pentru noi, această perioadă a fost întradevăr una extrem de fructoasă. Am câştigat 17 din 18 meciuri”.

Chiar dacă cifrele partidei au vorbit pentru Lupusavei, marcator a cinci coşuri de trei puncte, şi pentru Topchov, autor a 17 puncte pe tabelă, căpitanul Nemanja Marici a fost din nou metronomul echipei.

Nemanja Maric – căpitanul CSM Oradea

„Întotdeauna este important să închei bine ceea ce ai început bine. Am făcut un tur de campionat bun şi am încheiat în acest fel, şi cel mai important, am făcut-o în faţa Craiovei, o echipă, în opinia mea, din topul celor mai bune şase echipe ale României”.

Pentru CSM Oradea anul încă nu s-a încheiat. Pe 29 decembrie, în Arena Antonio Alexe, băieţii lui Cristi Achim vor încerca să dea o replică la fel de bună în partida tur a sfertului de finală de cupă, cu U Mobitelco Cluj Napoca.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri