BASCHET FEMININ. Al doilea succes al orădencelor. Universitatea CSM - BC Goldiş 2 Arad 80-56

Data actualizării: Data publicării:
baschet feminin

Victorie categorică pentru Universitatea CSM Oradea în confruntarea cu BC Goldiş 2 Arad. Orădencele s-au impus duminică, cu 80-56, în Liga I de baschet feminin. Au contabilizat astfel cel de-al doilea succes stagional în trei etape din Grupa A.

baschet femininfoto: csmoradea.ro

„Fetele sunt foarte bucuroase pentru ce s-a întâmplat după înfrângerea de săptămâna trecută. Acum sunt sigură că moralul lor a crescut şi mergem la Cluj cu gând de victorie", susţine Ioana Nistor, antrenoarea CSM CSU Oradea.

Sportivele pregătite de Ioana Nistor şi Suzana Onaca nu au dat nicio şansă echipei secunde a fostei campioane din Arad. Cu un ritm alert, dar şi cu Nikolett Orban autoare a 26 de puncte, Oradea a defilat pe parchetul Arenei „Antonio Alexe".

„Mă bucur că fac parte din echipa asta şi mă bucur că îmi dă şansă antrenoarea să pot să joc şi mă bucur şi pentru că sunt cea mai mică din echipă. Îmi place echipa asta", spune Nikolett Orban.

Următorul meci al CSM Oradea este programat pe 13 noiembrie, pe terenul Universității 2 Cluj-Napoca. Va fi primul joc în deplasare din actualul sezon pentru orădence.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri