Sari la conținut

BASCHET FEMININ. Fetele de la CSM U Oradea au reluat pregătirile

După o primă parte de sezon care i-a adus prima poziţie la finalul fazelor de calificare din cele trei grupe, baschetbalistele de la CSM Universitatea Oradea au reluat pregătirile.

Pentru echipa antrenată de Adriana Niculescu şi Ioana Anica urmează faza semifinală, unde orădencele vor întâlni trei reprezentante ale Bucureştiului, dar şi pe CSM Târgovişte, CSM Ploieşti, Phoenix Constanţa şi Târgu Secuiesc.

„Obiectivul nostru este să intrăm în turneul final, în primul rând", a declarat Adriana Niculescu, antrenoarea CSM U Oradea .

În noul an, Oradea va debuta pe propriul teren pe 28 ianuarie, când va primi vizita Ploieştiului. CSM U a amânat runda inaugurală a fazei semifinale, din 21 ianuarie, când ar fi trebuit să o întâlnească pe Agronomia Bucureşti.

„Perioada noastră de pregătire va fi mai lungă cu o săptămână pentru debutul returului, sau campionatului, care efectiv începe pentru noi acum", a precizat Adriana Niculescu.

La antrenamentele orădencelor sunt prezente 11 jucătoare. Săptămâna viitoare acestora li se vor alătura şi cele două americance. CSM U porneşte în faza semifinale de pe locul cinci, cu patru puncte, în vreme ce liderul Agronomia are 8 puncte.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Gabor Szilagyi