BASCHET. La doar 18 ani, Darius Meluţ este mezinul „leilor roşii"

Data publicării:
Melut

CSM CSU Oradea va aborda noua ediţie de campionat cu un lot din care fac parte patru jucători până în 21 de ani. Cel mai tânăr este Darius Meluţ, produs sută la sută al baschetului orădean.

"Un pas important şi pentru mine şi pentru cariera în care vreau să profesez şi e o provocare să lucrez cu cei mai mari, cu jucătorii cu experienţă. Am ce învăţa de la ei", recunoaşte Darius Meluţ.

Trecerea de la juniori şi de la echipa a doua în vestiarul trupei conduse de Cristian Achim îi dă emoţii lui Darius. Însă mezinul „leilor roşii" a fost luat sub aripa ocrotitoare de fraţii Ţîbîrnă şi de Sergiu Pop.

"E o diferenţă mare. Emoţiile nu au lipsit, şi acum mai am puţine emoţii până să mă acomodez. Dar, în rest, colegii sunt foarte primitori şi o companie plăcută şi la antrenamente şi în timpul liber", spune Darius.

Jucătorul de doar 18 ani a fost antrenat la grupele de juniori de Valeria Scheiner. Ediţia trecută de campionat el a evoluat atât pentru grupele de juniori sub 18 ani şi sub 20 ani, cât şi la echipa a doua a CSM CSU Oradea.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Norbert Hegedus
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri