BASCHET. Memorialul Antonio Alexe, câştigat de orădeni

Data publicării:
sp memorial baschet

Formaţia orădeană s-a impus de o manieră categorică în toate cele trei jocuri disputate. Victoriile de vineri şi sâmbătă cu Albacomp şi Metalac, scor 79-69 şi respectiv 87-72, au fost urmate de succesul la pas obţinut, duminică, în faţa campioanei Slovaciei, cu scorul de 82-66.

A fost unul dintre, cred eu şi după cum spun şi ceilalţi cunoscători ai baschetului, poate unul dintre cele mai puternice turnee amicale înaintea de începerea campionatului din România. Eu zic că este un rezultat mulţumitor. Mă declar mulţumit de prestaţia echipei", spune Florin Birta, preşedintele CSM Universitatea Oradea.

Cu mai mult de jumătate din primul cinci schimbat faţă de sezonul trecut, antrenorul vicecampioanei României, Cristian Achim s-a declarat mulţumit de rezultat, dar în special de evoluţia echipei care a arătat creştere în joc de la un meci la altul.

„Mă bucur, pentru că am avut un turneu într-adevăr puternic, cu cel puţin două echipe de valoare foarte, foarte mare. Din păcate, a treia echipă a avut ceva jucători indisponibili. A fost un turneu foarte util pentru noi", susţine Cristian Achim, antrenorul CSM Universitatea Oradea.

Dintre noii veniţi la echipa orădeană fundaşul Marcus Hatten s-a făcut cel mai repede remarcat şi a reuşit deja să-l facă uitat pe Will Franklin, plecat în campionatul polonez. Locurile doi şi trei în acest an le-au revenit celor de la Metalac Valjevo, respectiv Albacomp Szekesfehervar. Trofeul Fair-Play a fost acordat campioanei Slovaciei, Inter Bratislava.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...