BASCHET. Titus Nicoară revine la CSM Oradea după accidentarea din Supercupă

Data actualizării: Data publicării:
sport nicoara baschet

Seria accidentărilor de la CSM CSU Oradea l-a obligat şi în acest sezon pe Cristian Achim să improvizeze. După Paşca şi Mandache, ambii cu probleme medicale încă din pregătiri, au urmat Martin Zeno şi Titus Nicoară. Ultimul a ratat toate meciurile de până acum după ce în finala Supercupei României s-a accidentat la unul dintre degetele mâinii drepte.

„Vestea bună este că în câteva zile, probabil chiar de la jocul cu Baia Mare, Titus Nicoară va reveni. Această decizie va aparţine doctorului echipei, împreună cu jucătorul, dacă va putea juca sâmbătă sau nu. Dar va fi sigură apariţia lui Titus pe teren în primul joc de miercuri, din cupele europene", susţine Şerban Sere, preşedintele CSM Oradea.

În privinţa lui Martin Zeno, americanul are nevoie de o perioadă mai mare de recuperare după fractura interconstală suferită în meciul retur cu Academic Sofia.

„A avut o accidentare destul de serioasă care în mod normal necesită o perioadă de cinci, şase săptămâni, cu siguranţă", a explicat Sere.

Accidentarea lui Martin Zeno este a patra din acest an pentru CSM CSU Oradea.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Anna Széles, adevărul despre momentul în care Florin Piersic și Nicu Ceaușescu s-ar fi „bătut” pentru ea: „Am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sabrina Carpenter, după ce a stârnit un val de reacții negative în online: Reacţia mea a fost confuzie, fără...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Ungaria-Rusia, o poveste cu năbădăi de peste un secol și jumătate. De la ură viscerală la planuri comune de...
Newsweek
„Bătaie mare” pe biletele de tratament la pensie. Când încep înscrierile? Cât costă biletul?
Digi FM
Gigi Becali și-a făcut public testamentul. Cine îi va moșteni întreaga avere: „Așa cum a făcut Sf. Toma lcu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...