BASCHET. Ultimatum din partea conducerii pentru jucătorii de la CSM CSU Oradea

Data actualizării: Data publicării:
sport baschet sanctiuni

Rezultatele slabe din ultima perioadă a campioanei României la baschet nu vor rămâne fără urmări. Jucătorii de la CSM CSU au primit un ultimatum din partea conducerii, supărată nu atât pe înfrângerile suferite, cât pentru modul în care acestea au venit.

"Din păcate, nu avem chimie în acest moment, nu am arătat determinare în adevăratul sens al cuvântului. Probabil că este uşor să se dea vina de pe un jucător pe altul. Cert este că problemele sunt în curtea noastră, trebuie să le rezolvăm. Cu siguranţă, dacă nu vom reuşi să le rezolvăm vom lua măsuri în cel mai scurt timp posibil", a declarat Şerban Sere, directorul CSM CSU Oradea.

Cele două victorii obţinute în nouă jocuri oficiale sunt mult prea puţine faţă de pretenţiile avute. Cu toate acestea, conducerea crede încă în revenirea pe linia de plutire.

"Aştept o reacţie şi o tresărire de orgoliu din partea băieţilor şi să dovedim că nu aceasta este valoarea echipei", cere directorul CSM CSU Oradea.

Prima şansă de reabilitare a campionilor este cea de miercuri, din grupele FIBA Europe Cup, în care vor primi vizita turcilor de la Sakarya.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri