BIHOR. Castelul din Poiana Florilor, refăcut cu termopane şi acoperiş de tablă

Data publicării:
castel restaurat

Fostul castel de vânătoare din Poiana Florilor se află pe lista monumentelor istorice, iar lucrările de renovare trebuie să aibă avizul autorităţilor.

"Orice intervenţie la clădire monument istoric, conform legii 422 din 2001, necesită avizul Direcţiei pentru Cultură. Legea specifică clar obligaţiile proprietarului de monument istoric", spune Mircea Paşca, consilier la Direcţia Judeţeană Pentru Cultură Bihor.

După 1990, castelul a ajuns la Biserica Ortodoxă, iar din 2010, a trecut în administrarea Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea. Pentru că monumentul nu avea acoperiş şi ploua înăuntru, iar geamurile erau sparte, noii proprietari au făcut o serie de renovări. Măicuţele au pus geamuri şi uşi de termopan, au refăcut acoperişul şi au renovat o parte din sala de primire. Lucrări făcute fără ştiinţa autorităţilor.

Măicuţele se apără şi spun că lucrările pe care le-au făcut erau urgente, pentru că monumentul era într-o stare avansată de degradare atunci când l-au primit. Doar că renovările nu respectă arhitectura clădirii.

"Nu este o soluţie optimă. Ar fi trebuit o culoare mai naturală de lemn, fiindcă e un ambient natural acolo. Acoperişul de tablă - sigur că ar fi mers un acoperiş de ţiglă în maniera romantică", este de părere criticul de artă Ramona Novicov.

Castelul a fost construit cu 120 de ani în urmă de către groful Jeno Zichy şi dăruit soţiei sale. După venirea comuniştilor, clădirea a fost transformată în hotel şi restaurant.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Operator: Darius Pop

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri