BIHOR. Investiţie de 380.000 de lei la Liceul Tehnologic "Horea" din Marghita

Data publicării:
liceul Marghita
Foto: liceul tehnologic Horea, Marghita

Un corp nou de şcoală a fost inaugurat la finalul săptămânii trecute, la Liceul Tehnologic Horea din Marghita. Este vorba despre o construcţie care cuprinde 10 săli de clasă şi două laboratoare moderne, inclusiv un laborator de informatică de ultimă generaţie.

Investiţia de 380 de mii de lei a fost asigurată din fondurile Ministerului Educaţiei şi din cele ale Consiliului Local al oraşului. La Liceul Tehnologic Horea din Marghita învaţă 480 de elevi, care se specializează în diferite meserii cerute pe piaţa muncii, de la mecanic auto, până la tâmplar sau lucrător în zootehnie.

Liceul a reuşit să atragă fonduri prin mai multe programe de finanţare, cu ajutorul cărora s-au reabilitat mai multe clădiri şi au fost începute demersurile pentru obţinerea autorizaţiei ISU.

Redactor: Bogdan Băcilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri