BIHOR. O familie de irakieni, prinsă în timp ce voia să treacă graniţa spre Ungaria

Data actualizării: Data publicării:
politist, politia de frontiera_fb

Doi irakieni, soţi şi soţie, şi cei doi copii ai lor au fost descoperiţi de poliţiştii de frontieră din Bihor în apropierea fâşiei de graniţă cu Ungaria. Cei patru au recunoscut că voiau să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen.

Întâmplarea s-a petrecut noaptea trecută, în zona Valea lui Mihai, din judeţul Bihor. În timpul unei acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră au oprit doi adulţi și doi copii, care se deplasau pe jos, pe marginea şoselei, spre graniţa cu Ungaria.

Cei patru au fost duşi la sediul Sectorului de Poliţie de Frontieră, pentru verificări.

"În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că este cei în cauză formează o familie de cetăţeni irakieni, adulții ambii în vârstă de 34, iar copiii cu vârste de 4 şi 8 ani. Totodată s-a stabilit faptul că aceștia sunt solicitanţi de azil în România și au declarat că au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei", a transmis comisarul-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.

Cei patru irakieni sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri