Sari la conținut

BIHOR. Un cojoc din Ţara Beiuşului, copiat de casa de modă Dior

Un cojoc popular din Bihor a ajuns sursă de inspiraţie pentru celebra casă de modă Dior. Asemănările între bluza din colecţia 2017 a francezilor şi haina tradiţională din Bihor se opresc însă la motivele folosite, care seamănă izbitor. Diferenţa o constitiie preţul. Bluza Dior este oferită la o valoarea astronomică: 35 de mii de euro. 

Dior Bihor

sursă foto: Facebook Ţara Binşului Terra Beiusensis

Un bărbat, originar din Ţara Beiuşului, a sesizat uluitoarea asemănare dintre modelul realizat de Dior şi cojocul tradiţional românesc, pe când se afla într-unul cazino de lux din Singapore. Pe o reţea de socializare acesta a semnalat nedreptatea făcută cojocului binşenesc.

"La Dior ceva m-a lovit greu, pe mine, pruncul din Binş născut pe Strada Şcolii şi crescut pe Aleea Moţilor. A fost un suman din colecţia anului acesta, 2017, care se vinde în jur la 35.000 de dolari, da, aţi auzit corect, ăsta e preţul. Problema din punctul meu de vedere e că-i copiat cu neruşinare după cojocul nost binşenesc, 100% în modele şi amplasament."

Cojocul, modelul după care s-a inspirat celebra casă de modă, este pus la loc de cinste chiar în Muzeul municipal din Beiuş, locul de origine al acestuiaa.

"Asemănările între cele două piese sunt izbitoare: ambele au marginile din blană neagră, au acelaşi model floral în partea inferioară şi aceleaşi motive de culoare roşie", a observat Anca Deac, reporter Digi24 Oradea.

Diferenţa este sesizabilă cu ochiul liber, spune Rozalia Bot, un designer care foloseşte motivele tradiţionale româneşti în creaţiile sale: "Singura diferență care este vizibilă este că la Dior nu apare tricolorul românesc, care aici la noi este prezent aici."

"Nu este pentru prima oară când case de modă de renume se inspiră din portul popular românesc. Ideal ar fi ca acestea să acorde creditul corespunzător surselor de inspirație, indiferent de țară, indiferent de regiune, indiferent de cultură", susţine Rozalia Bot.

Din cele mai vechi timpuri, în Ţara Beiuşului din Bihor, meşterii populari au realizat cu migală cojoacele cusute de mână. Puţini sunt cei care duc tradiţia mai departe, dar au grijă să respecte modelul original în cele mai mici detalii.

"Este unul dintre cele mai vechi obiecte vestimentare pe care le purtau atât bărbaţii, cât şi femeile. Este specific zonei Beiuşului şi ne mândrim cu acest lucru. La începuturi se făcea din piele de miel, piele de oale îmblănit şi era cusut cu lână, lână vopsită, simplă", explică Mirela Banda, referent la Casa de Cultură din Beiuş.

Specialiştii spun că acest cojoc este reprezentativ pentru identitatea românească.

"Ca valoare de patrimoniu, cojoacele acestea sunt excepţionale şi ca valoare românească şi ca valoare mondială, ca proiecţie a unui mod de gândire arhaic, neolitic rămas până acuma în anumite împrejurări istorice", a precizat muzeograful Nicolae Brânda.

Locuitorii din Beiuş vor ca moştenirea culturală a locului să fie valorificată de către români, nu de către străini.

"Cred că ar trebui puse în valoare mai mult; dar de ce să le pună alţii, dacă provin de la noi?"

"Eu cred că ar fi şi o mândrie, dar nici nu ar fi corect să-l copieze, nu? Ar fi corect să-l facă aici, în zona noastră, cine-l mai ştii face."

"This is Bihor, not Dior", se arată pe pagina "La Blouse Roumaine", aceeaşi pagină care recent a determinat-o pe creatoarea de modă Tory Burch să recunoască la rândul ei că a copiat într-o creaţie elemente dintr-o haină folclorică românească. "La Blouse Roumaine" cere şi Dior să recunoască public că a copiat modelul din Bihor, mesaj distribuit în doar 12 ore de aproape 5.000 de oameni.

Şi cel care a depistat "plagiatul" are o sugestie: "Poate ne-om face şi noi o copie chinezească sub numele Cristian Dihor, pentru ăştia care nu au cojoc binşenesc. Eu sunt unul dintre cei norocoşi care mai ştie de el şi mai are unul, că doar aşa l-am recunoscut imediat!"

Reporteri: Anca Deac, Bianca Firezar
Operatori: Constantin Gheorghiţă, Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş

Etichete: Bihor , Digi24 Oradea , Beius , casa de moda , cojoc , dior

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale