BIHOR. Voleiul feminin revine în forţă la Salonta

Data publicării:
SPORT volei fem

Organizator al primei ediţii a Cupei Arany, clubul salontan a reuşit să ocupe locul doi, după o finală extrem de disputată în compania celor de Victoria Nădlac.

„Sunt mândru că am reuşit, pentru Salonta, să ajungem la un asemenea nivel. După doi ani de muncă asiduă, am reuşit să aducem la acest nivel echipa din Salonta", spune Adrian Iancău, antrenorul CSM Salonta.

Turneul salontan, la care au mai participat formaţiile Şoimii Lipova, Viitorul Borş şi Clubul Sportiv Şcolar Avram Iancu Ştei, s-a bucurat de aprecierea tuturor celor prezenţi.

„Pentru Salonta, sperăm să fie o treabă frumoasă în câţiva ani, mai ales că, din câte am înţeles, după revoluţie o competiţie de asemenea anvergură, ca cea de faţă, nu prea au mai avut loc", își dorește Iancău.

Pentru formaţia din Salonta a fost a doua finală pierdută în faţa celor de la Victoria Nădlac, după cea de anul trecut, disputată la Arad.

reporter: Nicolae Mihalcea
operator: Gabor Szilagyi

editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri