Bihoreanul Ioan Hora, după transferul la FCSB: "Îmi doream să ajung la o echipă de top"

Data publicării:
Ioan Hora

Orădeanul Ioan Hora este noua achiziție a celor de la FCSB. După negocierile eşuate cu un alt bihorean, George Puşcaş, formația din Capitală și-a întărit ofensiva cu jucătorul crescut de LPS Bihorul.

Hora a efectuat, luni, în cantonamentul din Spania, primul antrenament cu vicecampionii.

"Am convenit foarte rapid, vă dați seama, e un pas important în cariera mea. Vreau să ajut echipa și, de ce nu, să putem câștiga campionatul", a declarat noul jucător al FCSB.

Ioan Hora revine astfel în campionatul intern după un periplu de aproape trei ani în Turcia. Dorit de Dinamo, Hermannstadt şi Gaz Metan Mediaş, fostul golgheter al României a decis să i se alăture la FCSB unui alt orădean, Marius Popa, actualul antrenor cu portarii a grupării roş-albastre.

"Îmi doream să ajung la o echipă de top din România, și mai important e că am ajuns la Steaua", a recunoscut Ioan Hora.

Fost campion cu CFR Cluj, dar şi câştigător în două rânduri a Cupei Turciei, orădeanul speră ca o dată cu noul transfer să crească numărul trofeelor din palmaresul său: "Sincer, în ultima perioadă nu mă mai gândeam, dar a venit o bună oportunitate pentru mine și pentru cariera mea."

FCSB este a şasea echipă din România pentru care Hora va evolua în prima divizie. După debutul cu UTA în liga I, atacantul orădean a mai jucat pentru Gloria Bistriţa, CFR Cluj, ASA. Târgu Mureş şi Pandurii Târgu Jiu.

Redactor: Nicolae Mihalcea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri