Bilanț după Rusalii. 6.000 de turiști au vizitat Oradea în aceste zile

Data actualizării: Data publicării:
Piata-Unirii-0
Foto: infooradea.ro

Oradea devine încet, dar sigur o destinaţie importantă pentru turişti. Mini-vacanţa de Rusalii a adus în reşedinţa Bihorului în jur de şase mii de persoane care au petrecut aici, în medie, câte două zile. Veniţi atât din ţară, cât şi de peste hotare, turiştii au umplut toate unităţile de cazare din Oradea. Au fost atraşi de modernul complex termal, de clădirile reabilitate, dar şi de frumuseţea locurilor.

Piata-Unirii-0
Foto: infooradea.ro

Responsabilii cu promovarea oraşului spun că, de Rusalii, toate cele 2800 de camere din cele 37 de unităţi de cazare din Oradea au fost ocupate.

"Asta înseamnă undeva la 6.000 de persoane, turişti care au fost în Oradea timp de 3-4 zile. Nu au mai fost locuri, chiar şi noi ca şi organizatori au avut dificultăţi în a găsi cazări pentru unii dintre invitaţii de la evenimente", dezvăluie Mihai Jurca, directorul APTOR.

"Am avut un grad de ocupare de 100% pe tot weekend-ul datorită şi a aquapark-ului. Această minivacanţă a adus multe familii, mulţi copii şi se preconizează pe tot anul 2017 un grad de ocupare foarte ridicat", a spus Roxana Galea, şef recepţie la un hotel.

"Avem turişti din judeţele limitrofe, din Ungaria, care cred că şi datorită dezvoltării oraşului şi a promovării, au început să vină să ne viziteze", a declarat Romeo Ionescu, managerul general al unui hotel.

În acest fel, minivacanţa de Rusalii le-a adus hotelierilor încasări mai mari faţă de o perioadă obişnuită. Este un trand care se menţine de câteva luni încoace, spun cei din domeniu.

"A fost un weekend fantastic. O dată curtea a fost plină de oameni şi a fost o plăcere să vezi cetatea plină, iar ca şi cazare am fost ocupaţi 100% pe toată perioada, din 1 până în 4 iunie", a precizat Adrian Martin, director de hotel.

Turiştii sunt încântaţi de ce găsesc în oraş. Multitudinea de obiective turistice, condiţiile de cazare, chiar şi ospitalitatea gazdelor sunt motive pentru care aceştia s-ar întoarce oricând în Oradea.

"Suntem un grup din Tulcea. Am vizitat Budapesta, Szeget, Viena, Praga şi Bratislava, diferenţa este că Oradea este un oraş curat. Condiţiile de cazare au fost minunate", recunoaşte o turistă.

"- Oradea este super, venim de mult timp.
-Şi-a schimbat înfăţişarea, ce spuneţi, în ultimii ani?
- Vai de capul meu, am rămas tablou."

În topul preferinţelor rămâne complexul acvatic Nymphaea care-i atrage ca un magnet pe turişti.

Anul trecut, aproape 200 de mii de turişti au vizitat Oradea.

Reporter: Anca Deac
Operator: Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri