Bilanț pozitiv pentru CSM Oradea în 2018

Data actualizării: Data publicării:
Arena Antonio Alexe

Cu nouă secții în portofoliu, CSM Oradea a reușit să bifeze și în 2018 rezultate importante atât pe plan național, cât și internațional, cu toate secțiile. Unele au fost pe măsura așteptărilor, altele mai puțin.

„Este îmbucurător că am reușit să obținem rezultate la mai multe discipline sportive. Pe lângă sporturile de echipă, am obținut și la sporturile individuale niște rezultate foarte bune, la scrimă prin Bianca Benea, Laviniu Chiș. Mai avem o finală la turneul internațional de tenis. Deci, ne aflăm pe un trend ascendent”, susține Şerban Sere, directorul CSM Oradea.

Cea mai tânără secție, cea de tenis, a reprezentat una din surprizele plăcute ale clubului în acest an. Acesteia i se adaugă cele de judo și fotbal. Aceasta din urmă a reușit, prin centrul de copii, să capteze atenția cluburilor din țară și chiar Europa.

„Aș dori ca pe viitor să avem și mai multă performanță. Este posibil acest lucru, dar va trebui să ne unim toate resursele și să vedem care sunt sporturile cele mai eficiente și care, într-adevăr, au o infrastructură care pot să ne facă să avem o astfel de abordare", a spus Şerban Sere.

La sporturile pe echipe, baschetul, poloul și handbalul au reușit să obțină performanțe deosebite.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Ticu Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste să-ți construiești o casă de 50 mp: Prețurile la materiale de construcție, dar și...
Digi FM
O româncă stabilită de 12 ani în Spania a crezut că este curtată de Brad Pitt: „Se juca foarte mult cu...
Pro FM
Declarația surprinzătoare a lui Randi: "Nu am iubit niciodată. Nu e greu să trăiesc așa". Nu crede nici în...
Film Now
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti și-au dus relația la un alt nivel. Modelul în vârstă de 25 de ani și-a...
Adevarul
„Lâna de aur", cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca...
Newsweek
VIDEO Franța face o muniție specială pentru avioanele F-16 din Ucraina. Ce bombe îi lovesc pe ruși?
Digi FM
Carne de pui îngălbenită artificial pentru a părea mai bună. “Unii dintre pui sunt vopsiți prin hrănire...
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o pisică reușește să evadeze dintr-o cușcă a devenit viral: „E ca un spion. Nimic nu o poate...
Film Now
Keanu Reeves și iubita lui, Alexandra Grant, fotografiați când se sărută. Starul din „Matrix” pare să-și fi...