Blocaţi pe drumul expres al Oradei, din cauza camioanelor de mare tonaj

Data publicării:
blocaj drum expres

Un drum destinat aerisirii traficului din Oradea a ajuns ca pe anumite porțiuni să fie blocat de mașini. Este vorba despre drumul expres recent amenajat în Oradea, care are o porțiune unde autoturismele așteaptă în spatele camioanelor care abia se strecoară pe străzile înguste. Totul din cauza unei suprafețe care stă în calea șoselei și pe care proprietarul, compania de căi ferate, urmează să o dea primăriei.

Un şir lung de maşini care aşteaptă ca un camion să vireze la stânga pe străduţele întortocheate din spatele gării Oradea. Este o imagine care poate fi întâlnită des pe drumul expres al oraşului, la ieşirea de pe strada Ecaterina Teodoroiu spre strada Ana Ipătescu şi apoi spre Strada Depoului.

Cei care locuiesc în zonă s-au obişnuit cu astfel de situaţii.

"Foarte greu se descurcă, mai ales cei cu maşini mari", spune un trecător.

"A venit un TIR mare. Cum s-a chinuit, săracu'! Aşa lung a fost că nu a putut să treacă şi s-au blocat toate maşinile”, povesteşte o doamnă.

„Pe strada respectivă nu ai nicio şansă. Cunosc zona şi nu ai cum să te bagi cu camionul lung”, susţine un şofer.

"Lung de 3577 de metri, drumul construit pe două benzi leagă DN 1, spre Cluj-Napoca, cu DN19, spre Satu Mare. Şoferii circulă pe el fără niciun fel de problemă până în această zonă, unde sunt deviaţi spre mai multe străduţe laterale”, a transmis Bogdan Costea, reporter Digi24 Oradea.

Camioanele ajung în zonă la indicaţiile sistemului de navigaţie GPS. Ocolul indicat de sistem este obligatoriu pentru că în calea drumului expres stă o suprafaţă aflată în proprietatea CFR pe care ar trebui construită o bucată de şosea de 600 de metri. Aceasta ar permite circulaţia fără probleme a TIR-urilor în continuarea străzii Ecaterina Teodoroiu spre Calea Bihorului, fără ca vehiculele de mare tonaj să mai intre pe drumurile laterale. Din acest motiv, pe şoseaua expres a fost instituită o interdicţie.

"În prezent, pe drumul expres, având în vedere că lipseşte această porţiune de 600 de metri şi, practic, continuarea se face pe străduţele de sus, inclusiv pe Strada Izvorului, tonajul maxim care este permis este de 3,5 tone, condiţii în care maşinile pot vira în condiţii bune”, a precizat Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Situaţia s-ar putea rezolva în curând, pentru că legea s-a modificat şi CFR poate da Primăriei terenul pe care să fie construiţi cei 600 de metri de şosea. Acum edilii aşteaptă acordul scris al companiei de căi ferate ca să poată continua lucrările.

În ultima şedinţă de Consiliu Local a fost aprobată prelungirea drumului expres cu 2,8 kilometri între Strada Suişului şi Calea Bihorului. Această porţiune va fi realizată în două etape, de-a lungul a doi ani şi va costa 8 milioane de euro. Pentru exproprieri au fost alocaţi 400 de mii de euro.

Terminat anul trecut, drumul expres din Oradea a fost realizat cu o investiţie de 12 milioane de euro.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri