Boli de concediu

Data publicării:
boli concediu

Când plecaţi în vacanţă, indiferent că e la mare, la munte sau spre destinaţii exotice, este recomandabil să vă interesaţi despre bolile pe care le puteţi contacta în zona unde vă petreceţi concediul. Potrivit legii, agentiile de turism nu sunt obligate sa informeze clientii asupra acestui lucru, aşa că e bine să alegeţi un tour operator care ofera si consultanta.

"O destinaţie foarte cerută este Africa, mai precis Kenya. Turiştilor li se recomandă să se vaccineze împotriva malariei. Şi febra galbenă este un pericol", avertizează Carmen Mezei, reprezentanta unei agenţii de turism. 

"Pentru malarie trebuie făcută o profilaxie preexpunere, în timpul concediul şi postexpunere. Pentru febra galbenă, la fel", este sfatul doctorului Iulian Zaporojan, medic primar de boli infecţioase. Dacă malaria şi febra galbenă sunt specifice altor continente, mai aproape de casă aveţi alţi potenţiali duşmani: alergiile şi bolile digestive.

"Cele mai frecvente sunt cele cutanate: dermatite de contact, de fotocantact, la crème, la parfumuri şi chiar la soare", susţine dr. Corina Marton, medic specialist alergolog. 

Ca să evităm aceste boli de concediu, tratamentul trebuie făcut diferenţiat: în unele cazuri trebuie inceput cu 6 luni inainte, in timp ce in altele e de ajuns un simplu vaccin.

"Nu trebuie ignorate nici măsurile de igienă personală, respectiv spălarea mâinilor, pentru că spălarea necorespunzătoare poate produce infecţii digestive", atenţionează dr. Dorel Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.

Farmaciştii ne recomandă ca în bagaje să punem şi o trusă cu medicamente. Pe lângă banalele analgezice sau antiinflatoare, aceasta ar trebui să cuprindă un antihistaminic pentru alergie, pe care îl putem folosi şi în arsurile solare sau pentru înţepăturile de insecte. La acestea se adaugă un antiseptic, comprese sterile, medicamente împotriva diareei şi a răcelii. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri