Bustul unui demnitar comunist, mutat după două luni din centrul orașului bihorean Marghita

Data publicării:
marghita statuie

Lăcătuş de profesie, Alexandru Sencovici a fost deputat în Marea Adunare Naţională între 1946 şi 1980. El a fost cel care a înființat în 1968 fabrica de încălțăminte din Marghita, iar localnicii spun că a sprijinit dezvoltarea așezării. O asociaţie culturală i-a ridicat o statuie în luna decembrie a anului trecut, drept mulțumire pentru ceea ce membrii acesteia consideră că a făcut pentru orașul bihorean.

"10% din producţia de încăltăminte din ţară se făcea în Marghita între anii '70-'80. Fabrica de confecţii, unde lucrau circa 2000 de muncitori, fabrica de pâine, şantierul de construcţii", explică  Aurel Nandra, preşedintele Asociaţiei Cultural-Patriotice Avram Iancu, filiala Marghita.

Pentru că documentaţia pentru avizare s-a depus cu doar două zile înaintea dezvelirii bustului, avizul negativ a fost dat de comisie după ce monumentul a fost amplasat în faţa Căminului Cultural din localitate.

"Răspunsul Comisiei este unul foarte tranşant. Datorită apartenenţei lui Alexandru Sencovici la ideologia comunistă, este inacceptabil ca un astfel de bust să poată să fie dezvelit într-o localitate din România", spune Lucian Silaghi, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor.

"Este adevărat. A fost demnitar al statului comunist. Însă el întotdeauna a iubit Marghita", crede Aurel Nandra, preşedintele Asociaţiei Cultural-Patriotice Avram Iancu, filiala Marghita.

Comisia naţională a monumentelor a dispus îndepărtarea statuii de pe spaţiu public în termen de 30 de zile. Autoritățile s-au conformat, astfel că bustul a fost mutat în curtea fabricii de încălţăminte din oraş.
Localnicii își amintesc de fostul deputat comunist șI spun că în acea perioadă Marghita a fost declarată oraș.

Pe soclul rămas gol în centrul oraşului administrația locală va așeza, în curând, statuia altei personalități locale.

reporter: Orsolya Nagy
operator: Gábor Szilágyi

editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri