Ca să nu piardă proiecte cu fonduri europene, mai multe primării din Bihor sunt obligate să se împrumute şi să crească impozitele

Data publicării:
BETA fonduri comune

Printre comunele care se află în această situaţie se numără Girişu de Criş, care are un proiect european în valoare de 2,3 milioane de euro. Cu aceşti bani ar trebui finalizată construcţia unui centru social de tip after school pentru 60 de copii şi să fie asfaltaţi 13 kilometri de drum comunal. 15 procente din această valoare trebuie suportată de administraţia locală, iar primăria s-a bazat pe un milion şi jumătate de lei, bani care ar fi trebuit să-i primească de la Guvern. A primit doar puţin peste 500 de mii de lei.

"Mai avem nevoie de un milion două sute douzăcei şi trei de mii de lei. Aştia musai să-i împrumutăm de la bancă, pentru care sigur va trebui să plătim dobânzi", susţine Ioan Paşca, primarul comunei Girişu de Criş.

"Nu mi se pare normal atât timp cât primăria şi-a făcut datoria şi a dat la stat ce a trebuit să achite."

Aceeaşi situaţie este şi în Tileagd, unde primarul se gândeşte ca de anul viitor să mărească impozitele ca să poată finaliza proiectele cu fonduri europene.

"Pe anul 2015 noi mergem pe acea hotărâre luată în decembrie 2014 prin care toate taxele şi impozitele au rămas la acelaşi nivel. Atât că se indexeasă cu rata inflaţiei. Pe anul 2016 acea hotărâre va trebui luată până în luna decembrie a anului 2015 şi atunci ne vom gândi: se vor mări nu se vor mări", explică Adrian Codreanu, primarul comunei Tileagd.

23 de comune din Bihor nu au primit bani la echilibrarea bugetară făcută de Guvern la începutul acestui an.

"Toate cele 23 de UAT-uri (unităţi administrativ-teritoriale - n.n.) au proiecte în derulare - cel puţin un proiect european, dacă nu mai multe. Plus alte proiecte începute cu finanţare de la bugetele locale", susţine Horia Carţiş, directorul de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor.

Potrivit contractelor de finanţare semnate cu Uniunea Europeană toate proiectele trebuie finalizate pînă la sfârşitul anului. În caz contrar banii vor fi returnaţi.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri