Cambodgia | Închisoare pe viaţă pentru un orădean, acuzat de trafic de droguri

Data actualizării: Data publicării:
varadi

Închisoare pe viaţă pentru un orădean arestat anul trecut în Cambodgia. Judecat pentru transport ilegal de droguri, Adrian-Călin Varadi a primit şi o amendă de 10.000 de dolari.

Decizia nu este definitivă, orădeanul poate face recurs în decurs de o lună. În vârstă de 40 de ani, Varadi a fost arestat pe 14 august 2016 pe aeroportul internațional din Phnom Penh. Venea din Brazilia şi avea ascunse în bagaj aproape 5 kilograme de cocaină, spun autorităţile din Cambodgia.

Potrivit jurnaliştilor de la ebihoreanul, Adrian Varadi, zis "Bujie", nu e la prima condamnare. În 2009 el a fost condamnat în Austria, împreună cu alţi doi români, pentru falsificarea unor carduri. În 2010 s-a întors în Oradea, unde a fost condamnat pentru 2 kilograme de haşiş aduse din Spania. Apoi Varadi a fost racolat într-o reţea specializată pe fraude informatice similare.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri