Campus de 46 de milioane de lei, realizat în Oradea

Data publicării:
campus

Proiectul elaborat în 2007 vizează construirea unui campus care să rivalizeze cu cele mai moderne și bine dotate din țară.

"Un corp de clădire similar cu cel în care ne aflăm acum, o clădire cu laboratoare care vor fi specializate pe domeniile în care noi ne desfășurăm activitatea, o sală de sport, o cantină cu un club multimedia, un internat tip hotel cu trei etaje și un corp de garsoniere", a explicat Virgil Blage, directorul Colegului Economic "Partenie Cosma" Oradea.

Până acum au fost realizate doar 20% din lucrări. Cei implicați în proiect susțin că noul campus va fi funcțional la sfârșitul anului. Astfel, elevii și cadrele didactice nu vor mai trebui să vină în ture la școală.

"În momentul în care laboratoarele vor pune la dispoziția copiilor absolut tot ce au nevoie ca să învețe în cele mai bune condiții, cu o tehnologie de înaltă clasă, atunci, sigur că da, ne vom putea mândri cu faptul că elevii noștri sunt foarte bine pregătiți", spune Nicoleta Nica, profesor la Colegiul Economic "Partenie Cosma" Oradea.

"Sperăm să ne putem muta în clădirile noi și să putem face practică în școală la noi să nu trebuiască să mergem să ne deplasăm la celelalte școli." 

"Dacă o să avem propriu laborator aici în incinta școlii o să fim mai liberi."

Suma totală a proiectului trece de 46 de milioane de lei. Peste 36 de milioane provin din fonduri europene.

Reporter: Diana Grad
Operator: Tiberiu Catrișcău

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară...
Newsweek
Criza politică „lovește” pensionarii. Cum pierd sute de lei la pensie? Bani mai puțini și la Pilonul 2
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevăratul motiv pentru care ne roadem unghiile și avem alte “obiceiuri proaste”, potrivit psihologilor
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment