Sari la conținut
News Alert

Case eficiente energetic, cheia spre oraşele inteligente

Obligatoriu "verzi" - adică prietenoase cu mediul şi consumatoare de energie regenerabilă. Aşa trebuie să arate locuinţele din oraşele inteligente ale viitorului. Tendinţa este clară şi bine înţeleasă în Occident; dar face paşi mărunţi în România. Birocraţia instituţiilor şi mentalitatea oamenilor sunt de vină, acuză specialiştii.

Specialiştii spun că locuinţele viitorului vor trebui adaptate pentru a se integra în oraşele inteligente care vor folosi tehnologii prietenoase cu mediul. Explicaţia e simplă: noile sisteme ajută la reducerea consumului.

"Energia reprezintă cel mai mare cost. Dacă te gândeşti cum funcţionează un oraş - consumă foarte multă energie. Investiţia în tehnologii noi - de exemplu, schimbarea becurilor într-un oraş - poate duce la economii importante", susţine Michael LaBelle, specialist în politica de afaceri şi energie.

Deşi Guvernul alocă fonduri pentru sporirea eficienţei energetice a locuinţelor, mai sunt de rezolvat multe probleme, spun specialiştii. Conform studiilor, România este la coada clasamentului ţărilor din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte aplicarea inovaţiilor în tehnologie.

"Suntem reticenţi la nou şi nu avem o educaţie. Guvernul nu are un program care să ne ajute, să ne înveţe, să ne dea ce ne trebuie prima dată, să fie un program care să-i spună omului ce, cum şi în ce fel. Au venit cu panourile electrice, care e o bătaie de joc; sunt 300 de oameni ce vor lua banii, restul stau la coadă mii şi mii", atrage atenţia Vasile Mihai, constructor de case ecologice.

Astfel, peste 95% din apartamentele din România nu au sisteme care să le transforme în case eficiente energetic. Specialiştii străini recomandă:

"Izolarea clădirii, schimbarea uşilor şi ferestrelor, iar izolaţia e important să fi suficient de groasă. Ar trebui iluminate holurile, parcarea să nu ocupe atât de mult loc. Ar trebui create spaţii verzi."

În Oradea autorităţile au început reabilitarea termică a unei părţi din cele 2 mii de blocuri.

"Până în prezent au fost reabilitate termic 84 de blocuri. Pregătim documentele pentru obţinerea de fonduri europene pentru încă 60 de blocuri", a explicat Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Locatarii din alte 150 de blocuri şi-au anunţat intenţia de a intra în programul de reabilitare termică. Până acum autorităţile locale au atras 19 milioane de lei din fonduri europene pentru ridicarea gradului de eficienţă termică a imobilelor.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiţă

Etichete: economie , energie , Digi24 Oradea , blocuri , eficienta energetica , tehnologii

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale