Cavnic, oraș în prag de faliment. Localitatea are în 2017 un buget sub necesarul de funcţionare

Data actualizării: Data publicării:
Cavnic faliment

Măsurile Guvernului au provocat nemulțumire printre primarii din țară, unii chiar membri ai PSD. Este cazul orașului Cavnic, din județul Maramureș, al cărui buget pentru acest an este cu aproape 2 milioane de lei mai mic decât strictul necesar pentru funcționarea administraţiei locale. În aceste condiții, primarul spune că în iunie poate să pună lacătul pe primărie și să-i trimită în şomaj tehnic pe cei aproximativ 500 de bugetari din oraș.

"De 3 zile dorm cu calculatorul în birou. M-am dus și aseară la ora 23 de aici, din primărie; am încercat să tăiem din funcționare. Oricât am încercat să tăiem din funcționare, mai mult de 100 de mii de lei nu putem tăia și nu rezolvăm nici măcar 2% din probleme."

De câteva zile, primarul orașului Cavnic, Vladimir Petruţ,  face calcule după calcule. Încearcă să găsească o soluţie pentru că, doar pentru funcționare, orașul are nevoie de un buget de 7 milioane lei. Asta în timp ce întrgul buget al oraşului pentru acest an este de doar 5,2 milioane lei.

"Avem un deficit de 1,8 milioane lei doar pe funcționare, nu mai discutăm de dezvoltare. În acest moment, practic, suntem în imposibilitate de a face bugetul, pentru că legea bugetului spune clar că trebuie să asiguri prima dată funcționarea și apoi dezvoltarea. Noi nu putem asigura nici funcționarea", susţine edilul.

Pe statele de plată ale Primăriei Cavnic figurează aproximativ 500 de bugetari: de la funcționari publici şi dascălii din cele 6 instituții de învățământ până la personalul spitalului din oraș. Salariile tuturor au fost mărite de curând, însă bugetul nu a fost suplimentat în acest sens. Ba chiar a fost redus cu 40% față de 2016.

"Nu ne rămâne decât să închidem primăria, să trimit angajații pe somaj tehnic și noi să stăm, eventual, în parc să jucăm cărți. Sunt primar din partea PSD…și astăzi nici nu știu cum să ies în fața oamenilor să le spun că… am făcut o greșeală (...) sunt într-o echipă care nu ia în calcul nimic sau nu discută cu noi înainte de a face astfel de bugete", susţine primarul orașului Cavnic.

În lipsa banilor pentru funcționarea orașului, despre investiții nici nu mai poate fi vorba.

"Unul dintre proiectele în derulare este și cel de modernizare a centrului orașului, a cărui valoare se ridică la 2,7 milioane de lei. Lucrările ar trebui finalizate până în iunie 2018 dar, cel mai probabil, din lipsă de bani, acestea vor fi oprite", a aflat Izabela Jurasko, corespondent Digi24 Oradea.

"Aşteptăm și noi să definitivăm bugetul Consiliului Județean, să vedem partea de 20% pe care o vom aloca și noi pentru echilibrarea bugetelor locale", a anunţat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Judeţean Maramureș.

Supărarea primarului din Cavnic e cu atât mai mare cu cât, o comună vecină, cu același număr de locuitori, a primit un buget dublu față de cel al orașului. Diferența, spune edilul, stă în suprafața terenului intravilan, unul dintre criteriile care au stat la baza algoritmului de distribuire a bugetelor.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri