Cei mai buni oficiali bihoreni ai anului, desemnaţi la "Gala arbitrajului bihorean"

Data publicării:
sport gala arbitri

Comisia Judeţeană de Arbitri Bihor şi-a desemnat, sâmbătă, cei mai buni oficiali ai anului. Potrivit tradiţiei, "Gala arbitrajului bihorean" a oferit premii la mai multe secţiuni.

„Au fost lucruri bune şi foarte bune, dar şi mici greşeli. Greşeli pricinuite de lipsa de experienţă a arbitrilor. Nu au fost intenţionate. Sunt nişte copii curaţi, cinstiţi, pe care aşa vreau să-i creştem mai departe", a declarat Ioan  Pirtea, preşedintele CJA Bihor.

Premiul acordat celui mai de perspectivă asistent i-a revenit lui Alex Belenşi, în vreme Andrei Venter a fost desemnat speranţa „centralilor" din judeţ. La secţiunea arbitri experimentaţi, cel mai bun tuşier a fost desemnat Florin Toia. Titlul de arbitrul anului i-a revenit şteianului Daniel Dumuţa, la masculin, şi Marei Iscru, la feminin. Invitatul special al galei a fost ex-arbitrul FIFA Octavian Ştreng.

„Perseverenţă şi să aibe un ţel. Adică te-ai făcut arbitru - până unde vrei să mergi? Pentru că şi în arbitraj apare o masă mare, e o piramidă, în vârful piramidei ajunge unul... sau puţini. Dar depinde aici de ţelul care ţi l-ai propus", a declarat Ştreng.

Înaintea galei, arbitrii de fotbal din judeţ au îmbrăcat tricourile de joc într-un duel amical al generaţiilor. Cei experimentaţi au avut câştig de cauză în faţa tinerilor.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri