Cerere pentru salvarea Morii Emilia. PPMT a cerut clasarea de urgenţă ca monument istoric a clădirii

Data publicării:
moara5

Clasarea în regim de urgenţă se poate face, potrivit legii, în cazul în care un potenţial monument istoric se află în pericol imediat de distrugere. Reprezentanţii PPMT consideră că moara Emilia este în această situaţie.

"Este vorba despre o clădire cu caracter de monument industrial, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, o valoare pe care o s-o pierdem, după cum se vede, şi cred că asta este ultima şansă să o salvăm, această cerere de clasare de urgenţă", spune István Csomortányi, preşedintele PPMT Bihor.

Săptămâna trecută, o altă formaţiune, Asociaţia pentru Protejarea Monumentelor şi a Locurilor Comemorative din Partium şi Banat, a trimis o solicitare similară Direcţiei Judeţene pentru Cultură, respinsă însă. Potrivit conducerii instituţiei, o expertiză întocmită la cererea direcţiei a demonstrat că structura de rezistenţă a morii este afectată, iar refacerea clădirii ar presupune o sumă imensă.

Din aceste motive, "clasarea în regim de urgenţă nu se va întâmpla. Ar fi foarte bine dacă fundaţii care au acest obiect conservarea, protejarea patrimoniului, dacă sunt preocupate de soarta patrimoniului, atunci ar trebui să aibă o atitudine constantă, nu doar punctuală, în preajma unor alegeri", a replicat Lucian Silaghi, directorul Direcţiei pentru Cultură Bihor.

PPMT a mai acuzat Direcţia pentru Cultură Bihor că ar fi tergiversat procedura de clasare a clădirii. Moara Emilia a fost construită în anul 1885. Acum, se află în proprietatea privată a unui om de afaceri, care, cu trei săptămâni în urmă, a început demolarea clădirii.

reporter: Orsolya Nagy
operator: Gábor Szilágyi
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri