Chestionar online. Reprezentanţii Aeroportului din Oradea vor să ştie ce destinaţii doresc bihorenii

Data publicării:
intrare aeroport

Chestionarul este disponibil pe pagina oficială a Aeroportului din Oradea - www.aeroportoradea.ro, dar şi pe site-ul www.aeroport.oradea.com. Vizitatorii celor două pagini sunt invitaţi să aleagă oraşele spre care îşi doresc curse aeriene cu plecare de pe pista aerogării bihorene.

"Având în vedere că lucrările de modenizare, care au fost efectuate în cadrul proiectului "Extindere şi modernizare suprafeţe aeroportuare la Aeroportul Oradea", proiect ce a fost aprobat și cofinanţat de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, se vor finaliza până la data de 31.10.2015, vă învităm să completați chestionarul, deoarece opinia dumneavoastră este foarte importantă pentru noi, ajutându-ne să descoperim împreună destinațiile internaționale care facilitează mobilitatea populației și a bunurilor", au transmis reprezentanţii aeroportului. 

Surse oficiale din cadrul administraţiei judeţene au declarat că în primele două zile chestionarul a fost completat de 5.000 de persoane. Datele adunate prin acest chestionar vor fi prezentate companiilor aeriene în vederea negocierii contractelor privind cursele ce vor fi operate de pe Aeroportul Internațional Oradea.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele mai sigure locuri de pe Pământ în cazul unui război nuclear. Unde ar fi cele mai mari șanse de...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
„Amendamentul Fritz”, analizat de Bruxelles. Ursula von der Leyen avertizează asupra consecințelor pentru...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”