CICLISM. Start în Turul Bihorului

Data publicării:
sport ciclism

Din România va fi prezentă echipa Tuşnad Harghita, în componenţa căreia se regăseşte Eduard Carol Novak, actualul preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism. La aceasta se adaugă naţionala tricolorilor, cu o echipă tânără, din care face parte singurul reprezentant al gazdelor, Roland Horvath.

„Aştept de la acest tur să am o colaborare cât mai bună, măcar între primii 50 sau 40 şi să termin cursa", spune acesta.

„Aceste puncte, Harghita, Sibiu, Bihor, unde se organizează competiţii de acest nivel, să fie repere şi puncte de motivaţie pentru alte zone ale ţării, şi desigur, m-aş bucura foarte mult ca în următorii patru, opt ani, în România, să se organizeze 8-12 competiţii internaţionale", a declarat Eduard Novak, preşedintele Federaţiei Române de Ciclism.

Cel mai bine cotat ciclist român a fost miercuri seară vedeta prezentării competiţiei. Serghei Ţvetcov, rutierul care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Rio, a urcat pe scena amplasată în Piaţa Unirii din Oradea alături de colegii săi de la echipa italiană Androni Giocatolli.

„Sper că cu un succes să fac un rezultat bun, o etapă, şi vedem cum se va merge, unde ne clasificăm. Oricum, e o bună pregătire pentru olimpice."

Prologul turului, cel care a desemnat şi primii deţinători ale celor cinci tricouri, a avut loc joi după amiază, la ora 17.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...