Sari la conținut

CJ Bihor se luptă în instanţă pentru Băile Rimanoczy. Instituţia vrea să le cumpere cu 310.000 de euro

Consiliul Judeţean Bihor luptă în instanţă pentru o clădire de patrimoniu din centrul Oradei. Conducerea judeţului susţine că vânzarea complexului Rimanoczy s-a făcut fără să se ţină cont că avea prioritate la cumpărare, operaţiune pentru care adnministraţia bihoreană vrea să aloce 310 mii de euro. Situată în zona zero a oraşului, cu vedere spre Crişul Repede, clădirea ar avea un uriaş potenţial turistic, susţin autorităţile.

Construite între 1892 şi 1900 de Kelemen Rimanoczy, băile care poartă numele arhitectului au reprezentat primul SPA al începutului de secol al XX-lea.

"A conceput cel mai spectaculos loc şi mai atractiv în acea epocă, ce este şi astăzi foarte actual, Băile Rimanoczy, celebre în toată regiunea. Decoraţia este extraordinar de frumoasă, este specifică pentru stilul "La Belle Epoque", este stilul elegant, aristrocratic", susţine Ramona Novicov, critic de artă.

Clădirea a fost suferit o degradare continuă după 1990. A fost vândută de mai mai multe ori şi, în final, a ajuns în proprietatea unei bănci.

"Clădirea, o construcţie simbol a oraşului, care dă în Corsoul orădean, zace în neuitare de ani buni. Interiorul deja distrus, iar porţiuni din faţadă au fost acoperite pentru a nu răni trecătorii", a relatat Bianca Firezar, reporter Digi 24 Oradea.

Deşi în luna februarie Consiliul Judeţean Bihor a invocat dreptul de preempţiune şi a vrut să o cumpere, clădirea fostului hotel şi a Băilor Rimanoczy a fost vândută de bancă la pachet cu imobile deţinute în alte oraşe în schimbul a 800.000 de euro. Administraţia judeţului vrea acum să o recupereze în instanţă prin anularea contractului de vânzare-cumpărare.

"Au vândut clădirea neţinând cont de hotărârea Consiliului Judeţean. Depunem la Judecătorie actul, fiindcă noi ne susţinem, practic, ce ne zice legea, că autoritatea locală sau judeţeană are drept de preemţiune asupra clădirilor de monument istoric. Probabil acest act se va lăsa cu blocarea Cărţii Funciare", consideră Sandor Pasztor, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

Orădenii susţin că fostele băi ar trebui renovate şi redeschise vizitatorilor.

"Poate fi orice, începând de la sală de expoziţie pentru obiecte de artă, până la hotel, orice."

"Ar fi păcat să se piardă."

Consiliul Judeţean Bihor este dispus să plătească 310 mii de euro pentru clădirea Băilor Rimanoczy.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Etichete: Digi24 Oradea , clădire , Consiliul Judeţean Bihor , drept de preemptiune , Băile Rimanoczy

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale