Clădirea de 16 milioane de euro, unde trebuie mutat Muzeul Ţării Crişurilor, stă nefolosită de 4 ani

Data publicării:
MUZEU

Din 2006, de când au început lucrările de renovare, în clădirea fostei garnizoane din Oradea s-au investit 16 milioane de euro, bani obţinuţi de Consiliul Judeţean Bihor printr-un credit bancar. Investiţiile au fost oprite în primăvara lui 2010 din lipsă de bani, după care au început certurile dintre constructori şi autorităţi. Acestea i-au acuzat că umflă facturile nejustificat şi de patru ani lucrările nu au fost recepţionate. Ar mai fi nevoie de zece milioane de lei pentru achiziţionarea mobilierului, astfel încât clădirea să fie funcţională.

"S-a încercat predarea, s-au făcut comisii, o comisie de recepţie, dar predarea-primirea a trenat, nu ştim exact din ce motive. Noi suntem dispuşi în orice moment să predăm lucrările pentru că la ora actuală sunt conservate bine", susţine Alexandru Bucur, şef de şantier.

"În momentul de faţă există o hotărâre judecătorească care a solicitat recepţia parţială a lucrărilor care sunt evaluate, se aşteaptă raportul final după care se va lua o decizie. E o chestiune pe care noi am moştenit-o şi încercăm să o rezolvăm", spune Horia Carţiş, directorul de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor.

Clădirea dispune de lifturi şi instalaţii de climatizare speciale, iar granitul din pardoseală este importat din Brazilia. Doar că Primăria Oradea şi Consiliului Judeţean Bihor se gândesc să schimbe destinaţia imobilului, iar muzeul să-l mute în Cetate, într-un spaţiu de două ori mai mic.

Directorul Muzeului nu este de acord cu mutarea exponatelor în Cetate

"Doar voinţa politică nu poate să susţină ideea îngrădirii unui muzeu care are un patrimoniu de peste 400 de mii de piese şi care a ajuns, începând cu anii 1970, la un nivel de dezvoltare apreciat în România şi Europa. În Cetate nu sunt nici un fel de amenajări specifice ceea ce ar face din start spaţiul impropriu pentru Muzeul Ţării Crişurilor care are multe piese din materiale sensibile la umiditate şi oscilaţii de temperatură", se arată într-un comunicat al directorului Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac.

Până când autorităţile se vor înţelege cu constructorii şi vor decide unde vor muta muzeul, exponatele vor rămâne în chirie fără să poată fi vizitate de turişti.

reporter: Florina Fofiu
operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Face bani din gunoaiele altora. Cum reușește o tânără să câștige mii de dolari pe lună datorită unui hobby
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de la moartea lui Whitney Houston. Cu 30 de minute înainte să fie găsită fără viață vorbise la telefon...
Film Now
Angelina Jolie, seducătoare într-o rochie transparentă cu paiete. Actrița a atras toate privirile pe covorul...
Adevarul
Momentele în care omenirea a fost la un pas de al Treilea Război Mondial
Newsweek
Un avocat a găsit soluția. Ce trebuie să facă pensionarii pentru a primi indexarea pensiilor cu 600 de lei?
Digi FM
Mihai Leu ar fi împlinit 57 de ani. Soția sa, declarații sfâșietoare despre prima aniversare fără el: „Dorul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Care sunt simptomele cancerului de col uterin şi cât de des se face testarea HPV: "Nu dă semne decât în forme...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
Reacția dură a lui Sean Connery când i s-a propus rolul Hannibal Lecter din "Tăcerea mieilor". Morgan Freeman...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online