Clovni pentru copiii bolnavi. Tinerii deghizaţi merg la spital de trei ori pe săptămână pentru micii pacienţi

Data actualizării: Data publicării:
CLOVNI_SPITAL_1

Mai mulţi voluntari reuşesc să aducă zâmbete pe chipurile copiilor internaţi la Spitalul Municipal din Oradea. Timp de câteva ore, micii pacienţi uită de dureri sau injecţii. Tinerii, deghizaţi în clovni, fac cu ei terapie prin joacă.

David Petrică şi Ştefana Goţia au absolvit un curs de clovni, organizat de o asociaţie din Oradea, iar acum menirea lor este să-i înveselească pe copiii internaţi la Secţia de Pediatrie a Spitalului municipal. Ei poartă halate pictate cu personaje din desene animate şi fac diferite giumbuşlucuri care să-i facă pe micii pacienţi să uite de boală.

"A fost o dorinţă de-a mea de mai demult, înainte nu am avut ocazia sau nu am ştiut unde să mă duc ca să fiu voluntar, aici mi-am găsit locul", spune David.

La rândul său, Ştefana recunoaşte că "mi-am dorit să ajut copiii pentru că în spital mereu sunt trişti şi nu e o senzaţie prea plăcută, un balon sau un zâmbet mereu îi înveseleşte."

"Aici copilașii sunt triști: tot printre cadre medicale, mai o perfuzie, mai o injecție. Un lucru care-i animă, care-i distrează e binevenit", crede mama unui pacient.

CLOVNI_SPITAL_2

În acest an, 12 tineri au absolvit cursul de clovn, început în urmă cu zece ani.

"În fiecare an, fiecare nouă generație învață o viitoare generație cum să facă meseria asta pentru copiii din spitale. Dorim să le aducem zâmbete copiilor care sunt internaţi în spital, îi vizităm de trei ori pe săptămână", spune Cristina Todorean, reprezentanta Asociației Caritas Eparhial din Oradea.

"Toţi aceşti copii internaţi în spital sunt rupţi de mediul lor casnic şi normal că nu sunt cei mai fericiţi copii", atrage atenţia Elena Moldoveanu, managerul Spitalului Municipal "Gavril Curteanu" din Oradea.

Următorul curs de clovni va fi organizat anul viitor, în februarie. Cei care vor să facă parte din Trupa "Prieteni pentru un zâmbet" se pot înscrie la Asociaţia Caritas Eparhial Oradea.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri