Sari la conținut

Comună terorizată de mistreți, în Bihor

Localnicii dintr-o comună din Bihor sunt pur şi simplu terorizaţi de mistreţi. Zeci de culturi au fost distruse, iar oamenii nu se mai simt în siguranţă în afara locuinţelor. Ieri, o femeie a fost atacată chiar lângă casă şi a fost la un pas de tragedie. Nici vânătorii nu mai fac faţă numărului tot mai mare de animale sălbatice.

Astfel de întâlniri au devenit o obişnuinţă pentru locuitorii din Şuncuiuş, o comună din zona de munte a judeţului Bihor. Mistreţii s-au înmulţit atât de mult, încât oamenii îşi văd ameninţate culturile, dar şi propria integritate fizică.

"- Majoritatea terenurilor agricole, în special fâneţele, mai nou şi terenurile cu culturi sunt afectate în proporţie de 70 la sută.
- Atacă şi oamenii?
- Atacă şi oamenii", spune Teodor Bogdan, localnic din Şuncuiuş.

O femeie de 58 de ani din comună a fost atacată joi dimineaţa de un exemplar de aproape 200 de kilograme. Mistreţul era rănit, după ce fusese lovit de o maşină.

"S-a ridicat de acolo. Și a sărit la mine. M-a atacat, am picat pe spate, dar noroc că a venit câinele", povesteşte Ileana Popa.

Cartofii de pe hectare întregi putrezesc acum pe câmp, după ce mistreții au scurmat întreaga suprafață.

"- Îi scoate la soare și apoi nu se mai pot folosi la nimic. Cei de consum ar putea fi, dar cei de sămânță nu se mai pot folosi.
- Ați calculat o pagubă?
- La suprafața pe care o am eu - cam un miliard 200 de milioane (120.000 de lei)", spune Traian Copil, cultivator.

Singura varianta pentru agricultori este să împrejmuiască toate culturile cu gard electrificat.

"- Cam câte culturi au fost distruse?
- 20-25 de culturi declarate. Nu toată lumea a venit să facă sesizări, pentru că au considerat că e o pierdere de timp", spune Alexandru Cipleu, administratorul Primăriei Șuncuiuș.

Localnicii așteaptă intervenția administratorului fondului de vânătoare, care ar putea limita creșterea numărului de mistreți.

"Sunt niste reguli, legi, ordonanțe după care trebuie să procedăm, înțelegeți? Tot ce depinde de noi, noi facem", spune Janos Karacsony, directorul asociației de vânătoare Selina.

Localnicii care au culturi distruse au întocmit dosare de despăgubire pe care le-au depus la Garda Forestieră Bihor.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Florin Lucuța

Etichete: Digi24 Oradea , raniti , mistreti , culturi , Şuncuiuş

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale