Concert de muzică sacră la Oradea

Data publicării:
VO concert Luther

Cele cinci secole scurse de la reforma lui Martin Luther vor fi marcate vineri la Oradea, printr-un concert de muzică sacră. Acesta va avea loc de la ora 17, în capela Universităţii Emanuel din Oradea.

Martin Luther a fost primul reformator protestant, cel care a înfiinţat Biserica Evanghelică-Luterană. Ideile Reformei protestante au fost enunțate de Martin Luther în 1517, prin cele 95 de teze despre practica indulgențelor, afişate pe ușa Bisericii Castelului din Wittenberg.

Martin Luther era atunci preot catolic și profesor de exegeză la Universitatea din Wittenberg. Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521.

Lucian Cristescu, vicepreşedintele Asociaţiei Musicum Adolescentia: "De miercuri până duminică, la Oradea are loc un cantonament al unui cor şi al unei orchestre care poartă numele "Gloria Dei". Formaţia vocal-simfonică cuprinde 140 de tineri muzicieni, profesionişti sau semi-profesionişti, sunt şi dascălii lor, din toată ţara. E un cor naţional şi într-o măsură mai mică şi internaţional. Pentru că în acest cor vin vorbitori de limba română din Ucraina, Moldova, Austria, Bruxelles.

Evenimentul care a motivat strângerea laolaltă a atâtor muzicieni profesionişti şi semiprofesionişti, toţi cititori de partitură muzicală, cu experienţă corală sau instrumentală, este marele jubileu de 500 de ani al Reformei, a marii reforme iniţiate de Martin Luther, călugărul augustin care a făcut incomensurabilul gest de a oferi Biblia poporului. Concertul va avea loc, ca o finalizare a cantonamentului, la Oradea, e primul dintre cele trei concerte, în capela Universităţii Emanuel."

Redactor: Bogdan Băcilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri