Consiliul Local Oradea a votat asocierea cu RCS&RDS pentru distribuţia curentului electric

Data publicării:
RCS curent 280415

Proiectul de asociere între Primăria Oradea şi RCS&RDS a trecut de Consiliul Local cu 20 voturi pentru și 3 abțineri. Prin acest parteneriat administraţia locală va pune la dispoziţie cinci mii de metri pătraţi de teren pentru amplasarea echipamentelor necesare reţelei de distribuţie a energiei electrice.

"Estimările noastre sunt ca din cele 5,3 milioane de euro pe care instituțiile și întreprinderile publice ale Consiliului Local le plătesc într-un an aproximativ 900 de mii de euro să fie economia în urma acestei alternative", a calculat Eduard Florea, administratorul public al Primăriei Oradea.

"Acești bani pe care îi economisim în felul acesta îi vom putea folosi pentru alte proiecte ale orașului mai ales acum când în această perioadă avem mare nevoie de fonduri pentru a asigura partea noastră de cofinanțare la marile proiecte europene", susţine Mircea Mălan, viceprimarul Oradei.

Şi firmele din parcul industrial din Oradea vor putea beneficia de reducerea facturilor la curent. Economiile pot ajunge chiar şi la 20 de mii de euro pe an.

"Noi cumpăram şi înainte energie electrică la un preţ foarte bun de pe piaţă dar cu noua ofertă de la RCS economisim lunar în jur de 1500 de euro, asta înseamnă o economie anuală de 18.000 de euro", a observat şi Călin Vesa, directorul unei companii din parcul industrial.

Parteneriatul dintre Primăria Oradea şi RCS&RDS mai prevede ca administraţia locală să încaseze 15% din profitul asocierii, dar nu mai puţin de 200 de mii de euro pe an.

Reporteri: Florina Fofiu, Diana Grad
Operatori: Robert Rezmuves, Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri