Contractul de exploatare a produselor petroliere în perimetrul Băile Felix a fost desecretizat

Data publicării:
gaze de sist desecretizare

După protestele localnicilor din comuna Sânmartin, care se temeau că în perimetrul Băile Felix vor fi exploatate gaze de șist, prefectul de Bihor a făcut demersurile pentru desecretizarea acestui acord.

Claudiu Pop, prefect de Bihor: "Se vede în urma consultării acestui acord că în EX 3 Băile Felix, comuna Sânmartin, Băile Felix, Băile 1 Mai, în acest acord nu scrie nimic de gaze de şist."

Lucian Popuş, primarul comunei Sânmartin: "Până nu vedem înscrisurile vom fi tot în alertă, dar eu cred în cuvântul lor, cred în cuvântul domnului prefect."


Gheorghe Duţu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale: "În niciun caz nu se vor face explorări şi exploatări în zonele sus menţionate adică în zonele protejate."

Potrivit contractului, compania canadiană East West Petroleum are dreptul de a face "operaţiuni petroliere", în perimetrul Băile Felix, în următorii 25 de ani, cu posibilitatea de prelungire cu 15 ani. Geologii spun că explorarea hidrocarburilor convenţionale durează între 2 şi 4 ani, iar metoda este aceeaşi şi pentru gazele de şist şi pentru cele naturale.

Corneliu Dinu, geolog: "Nu există nici un fel de diferenţă intre gazele de şist şi celelalte tipuri de gaze naturale, sunt aceleaşi tipuri de gaze, ele provin din aceeaşi sursă şi tehnologia din momentul de faţă, o declar cu toată răspunderea, este sigură."

Ecologiştii spun că nu au încredere în informaţiile din acordul desecreatizat.

Orlando Balaş, ecologist: "Dacă Guvernul dă o lege prin care metoda fracturării hidraulice orizontale este interzisă sau dacă se interzice exploatarea gazelor şi petrolului de şist în România atunci nu mai avem nicio problemă şi putem să ne bazăm şi pe aceste asigurări."

Cât despre celelalte perimetre din judeţul Bihor unde se vor face explorări, acordurile nu au fost desecretizate, la fel ca şi celelalte contracte din ţară.

Specialiştii spun că România este singura ţară din Europa care nu are un program de explorare a hidrocarburilor convenţionale şi neconvenţionale. Geologul Corneliu Dinu a spus că ecologiştii dezinformează şi promovează doar exemplele negative din alte ţări.

reporter: Florina Fofiu
operator: Robert Rezmuves

editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri