Controale în cluburi. Pompierii au verificat localurile, după incendiul din Bamboo

Data actualizării: Data publicării:
control pompieri BM

Au fost luate primele măsuri după incendiul din clubul bucureștean Bamboo: pompierii au făcut deja 162 de controale în localuri din toată ţara şi au dat amenzi de peste 200 de mii de lei. Au găsit nereguli, inclusiv locuri în care nu erau respectate normele de securitate la incendiu.

În Baia Mare, pompierii au descins sâmbătă în cluburile din oraş. Au verificat existența şi valabilitatea extinctoarelor din localuri, căile de ieșire, dar și avizele de funcționare.

"Concluziile desprinse în urma acestor controale vor face obiectul unui raport către IGSU. Din punctul nostru de vedere, da, sunt necesare aceste controale pentru că trebuie respectate normele generale de apărare împotriva incendiilor", consideră locotenent-colonelul Claudiu Scoarțã, din cadrul ISU Maramureș.

Deloc surprinși de prezența pompierilor în zonă, clienții localurilor au apreciat inițiativa unor astfel de controale.

"Foarte bine că se face treaba asta și chiar să se verifice toate cluburile."

"Îmi pare foarte bine că se întâmplă, respect acest lucru."

"Mi se pare în regulă atât timp cât este vorba de siguranța noastră, având în vedere ce s-a întâmplat recent și la clubul Bamboo. Avem noroc că noi, la locația noastră, suntem în regulă. Avem grijă de clienții noștri", susţine Paul Cosma, reprezentantul unui club din Baia Mare.

Ministerul de Interne a anunţat că verificările vor continua şi în următoarea perioadă.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri