Copiii dintr-o şcoală din Bihor au fost învățați cum să se spele corect pe mâini

Data actualizării: Data publicării:
maini spalate

Un simplu act de igienă ţine la distanţă o boală gravă. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 272 de milioane de persoane mor anual din cauza unor afecţiuni provocate de lipsa igienei. În Bihor, de la începutul anului, aproape 200 de copii şi adulţi au ajuns la spital cu hepatită A, cunoscută drept boala mâinilor murdare. Drept urmare, luni, de Ziua Internaţională a Spălatului pe Mâini, mai mulţi copii din județ au învăţat cum să se spele corect şi fără să risipească apa.

"Uite, vezi, urmele alea, alea sunt microbi... Aşadar ar trebui să ne spălăm încă o dată pe mâini."

Prin lecţii interactive, mai mulţi elevi ai şcolii din satul bihorean Călăţea au învăţat că apa şi săpunul sunt principalii inamici ai bacteriilor. Spălatul des și corect pe mâini poate preveni îmbolnăvirile, le-au transmis membrii Clubului Rotary 1113, în cadrul proiectului "Mâini curate, copii sănătoşi". Printre ei s-a aflat și actorul orădean Sebastian Lupu.

"Prima dată aşa în palmă, frecăm palmele, frecăm spatele palmelor, după care unghiuţele sunt foarte importante."

"În zona asta am înţeles că sunt focare de boala mâinilor murdare, hepatita, şi ori de câte ori se poate face un lucru care să ne ajute până la urmă pe toţi, nu o să ezit", a explicat Sebastian Lupu, actor.

Copiii au deprins repede etapele spălatului corect pe mâini și au recunoscut că până acum nu au acordat suficientă atenţie igienei personale.

"Am învăţat să mă spăl corect pe mâini şi au fost etape pe care chiar nu le ştiam, cum să mă spăl corect."

"- Înainte nu mă spălam chiar corect.
- Şi de câte ori pe zi?
- Dimineaţa, la amiază şi cel mai des seara şi când vin de afară."

Boala mâinilor murdare, cum mai este cunoscută hepatita A, a făcut ravagii în Bihor. Aproape 200 de cazuri au fost semnalate în judeţ de la începutul acestui an.

"În judeţul Bihor ne-am confruntat încă de anul trecut cu o epidemie fără precedent de hepatită A. (...) Esenţa în răspândirea acestei afecţiuni care este extrem de contagioasă, este tot revenirea la bază, adică la respectarea normelor generale de igienă şi individuale", a precizat Diana Racz, medic DSP Bihor.

Tot de Ziua Internațională a Spălatului pe Mâini, autorităţile din comuna Aștileu au inaugurat un grup sanitar în valoare de 60 de mii de lei.

"Are patru compartimente, unul pentru persoane cu dizabilităţi, două pentru fete şi unul pentru băieţi, cu două chiuvete laterale, legată la fosa septică vidanjabilă, la canalizare, totul este funcţional", a declarat Ionuț Vasile Lazăr, primarul comunei Aștileu.

Reporter: Anca Deac
Operator: Ticu Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...