Crăciun pe schiuri, la Vârtop, în Apuseni

Data actualizării: Data publicării:
vartop

A fost un Crăciun alb în Apuseni, unde a nins ca-n povești în ultimele zile. Pe domeniul de la Vârtop, din județul Bihor, zăpada are deja aproape jumătate de metru și e numai bună pentru schiat. Şi-n acest an, locul e plin: sute de turiști au venit să-şi petreacă aici sărbătorile de iarnă.

Primii turiști au început să vină la Vârtop încă de joi. Locurile în pensiuni au fost rezervate din timp, astfel că acum cu greu mai găsești unul liber.

"- Am venit o gașcă de 16, îi așteptăm să vină și ei și începem să ne dăm pe pârtie.
- Cum e stratul de zăpadă?
- E bine, superbine, se poate schia bine."

Cei mai mulți dintre turiști vin din județele învecinate Bihorului sau din Ungaria. Sunt atrași de cele două pârtii - una de 1150 de metri, pentru schiorii avansați, și una mai scurtă, pentru începători.

"- De unde veniți?
- Din Sânicolau Mare, județul Timiș.
- Ați bătut ceva drum până aici.
- Un pic.
- Care este motivul pentru care ați venit până la Vârtop?
- Pentru băiatul cel mare, îi place să se dea cu schiurile, și am venit mai mult pentru el. El e încă mic, noi ne dăm cu sania."

"Nu sunt un profesionist, dar se pare că merge bine. E foarte ok zăpada, vremea este foarte bună. Din Arad, cu familia, prietenii, în fiecare an, câteva zile de concediu în perioada sărbătorilor."

"- Ați urcat pe pârtie?
- Da, am fost de două ori.
- Și cum?
- Și așteptăm să urcăm și astăzi... E ok. Se poate schia, după cum observați a început să și ningă. E și mai frumos. E o vacanță ca-n povești."

În seara de Ajun, turiștii s-au înfruptat din preparatele tradiționale. Cei mai mulţi şi-au petrecut ziua de Crăciun pe pârtie. Domeniul schiabil de la Vârtop face parte din stațiunea Arieșeni și se află pe DN75, la 110 kilometri de Oradea și la 135 de kilometri de Deva.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri