CS Voinţa părăseşte baza Voinţa

Data publicării:
sport vointa

Inevitabilul s-a produs în cazul bazei sportive Voinţa: de săptămâna viitoare aceasta va avea un nou administrator. Măsura vine după ce Primăria Oradea a decis că baza trebuie eliberată de clubul sportiv Voinţa, cel care o administra până acum. Fără acte, susţin edilii.

„Baza sportivă Voinţa trebuie să fie eliberată de către Clubul Sportiv Voinţa, pentru că ea a fost folosită în mod abuziv în ultimii ani, neexistând niciun contract de închiriere sau orice fel de contract între Primăria municipiului Oradea şi Clubul Sportiv Voinţa”, susţine Florin Birta, viceprimarul municipiului Oradea.

Primăria intenţionează să dea în administrare cele zece terenuri de tenis Clubului Sportiv Municipal. Chiar dacă în ultimii ani s-a vorbit despre transformarea locului în parcare, viceprimarul Florin Birta dă asigurări că acest lucru nu se va întâmpla.

„Pentru iubitorii sporturilor, să stea liniştiţi că acele terenuri de tenis vor funcţiona în continuare doar că vor fi coordonate de către Clubul Sportiv Municipal."

Clubul Sportiv Voinţa îşi desfăşura activitatea în cadrul bazei Voinţa din 1996.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât înseamnă un baril în litri. Preţul petrolului continuă să crească, avertismentul specialiştilor
Digi FM
Dan Negru, reacție fermă despre Eurovision: „Un circ ieftin!” Ce a spus despre Alexandra Căpitănescu, care va...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Julio Iglesias Jr. sare în apărarea tatălui său, după scandalul în care a fost implicat recent: „Este o...
Film Now
Emma Watson, îndrăgostită total de antreprenorul mexican. Potrivit apropiaților, actrița ar fi „în al nouălea...
Adevarul
SUA pregătesc intervenția navală în Ormuz. Când va începe Marina americană escortarea navelor comerciale
Newsweek
300 dosare de pensii ajung lunar la CCR. Formula de recalculare a pensiei poate fi declarată neconstituțională
Digi FM
Cum ar putea profita Rusia de războiul dintre SUA și Iran. Avertismentul Ucrainei și de ce se teme Zelenski
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Șapte ani de la moartea îndrăgitului Luke Perry. Totul despre ultimele zile ale lui Dylan din "Beverly Hills...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii