Sari la conținut
News Alert

Cu bicicleta, peste graniţă. Între Oradea şi Berettyóújfalu a fost inaugurată o pistă de biciclete

Alături de viceprimarul Mircea Mălan, zeci de orădeni au urcat în şa şi au pedalat pe noua pistă de biciclete până în vama Borş. Acolo s-au întâlnit cu bicicliştii maghiari care au venit dinspre oraşul Berettyóújfalu şi împreună au tăiat panglica inaugurală a traseului.

"Este ideal, mulți oameni merg încolo."

"Chiar și pentru muncă sau din punct de vedere turistic e benefică."

Apreciată de cei mai mulţi, noua pistă este criticată de unii biciclişti pe motiv că trece printr-o zonă industrială: "În loc să tragi în piept aer curat, tragi mizerie."

În alte locuri cicliștii trebuie să evite stâlpii plantați chiar în mijlocul pistei sau să fie cu mare băgare de seamă la porțiunile unde marcajul a fost şters deja din cauza traficului intens.

Ideea pistei de biciclete între Oradea şi Berettyóújfalu a apărut acum 7 ani. Traseul iniţial cuprindea 35 de kilometri, iar ulterior a fost prelungit în Oradea cu alţi 11, 6 kilometri. Valoarea proiectului este de 6,2 milioane de euro, care a fost împărțit între cele 6 localități, - două din România şi patru din Ungaria - prin care trece pista.

"Oferă o posibilitate celor care la sfârșit de săptămână vor să se plimbe în Oradea. În schimb, orădenii pot să vină să viziteze Biharkeresztes", spune Ferenc Barabás, primarul din Biharkeresztes, Ungaria.

La rândul său, Mircea Mălan, viceprimarul Oradei, este de părere că pista "oferă un acces mai facil spre parcul industrial din Oradea celor care vor să lucreze acolo fie că sunt de o parte, fie de cealată parte a granițelor".

Geza Batori, primarul comunei Borș: "Această pistă este foarte importantă pentru comunitatea Borș, intre cele două localități Borș și Sântion practic nu a existat, în afară de DN 1, nici o legătură."

În Ungaria s-a realizat până acum o reţea 580 de kilometri de piste de biciclete, comparabilă cu lungimea totală a autostrăzilor din România. Iar vecinii maghiari nu se opresc aici.

Laszlo Taso, secretar de stat pentru infrastructură, Ungaria: "Acum avem în realizare 780 de kilometri de piste de biciclete. Mi-ar plăcea să intre în reţeaua de piste lărgită și să fie folosite din plin și în siguranță."

În urmă cu doi ani, în Bihor a mai fost inaugurată o pistă transfrontalieră, între Salonta şi oraşul maghiar Gyula.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiță

Etichete: ungaria , oradea , inaugurare , biciclete , Digi24 Oradea , Berettyoujfalu , pista

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale